
„Este un moment important pentru Edenred Digital Center, ținând cont că, în numai un an, am reușit să atragem peste 100 de colegi în echipa noastră”, spune Răzvan Popescu, director de HR și Site Leader la Edenred Digital Center.
Compania a lansat deja și are în derulare aplicații și proiecte cu impact global în business, în contextul în care hub-ul din București dezvoltă soluții pentru tranzacții online, precum aplicații mobile de plăți digitale, pentru subsidiarele Edenred din întreaga lume.
Un astfel de proiect, în care Edenred Digital Center ocupă un rol important în dezvoltare, este aplicația MyEdenred, lansată deja în șapte țări, inclusiv în România.
De asemenea, din centrul de inovație digitală de la București, este, în prezent, coordonată tranziția în cloud a tuturor celor 46 de subsidiare Edenred în procesul de digitalizare.
Edenred emite în România carduri și tichete de masă, de cadouri, carduri și vouchere de vacanță, carduri și tichete culturale, de creșă, tichete sociale, precum și carduri preplătite pentru cheltuieli de afaceri și are pe plan local peste 35.000 de companii clienți, 1,5 milioane de angajați utilizatori ai soluțiilor sale de beneficii și 65.000 de comercianți parteneri, deserviți de o echipă de peste 200 de angajați.
La nivel global, Edenred conectează 50 de milioane de angajați și 2 milioane de comercianți parteneri din 46 de țări, prin intermediul a peste 850.000 de clienți corporativi.
În 2019, datorită activelor sale tehnologice, grupul a gestionat un volum de afaceri de 31 de milioane de euro, din tranzacții realizate, în primul rând, prin intermediul aplicațiilor mobile, a platformelor online și cardurilor.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris fiind inclusă în indicii bursieri CAC Next 20, FTSE4Good, DJSI Europe și MSCI Europe.
0 comments :
Trimiteți un comentariu