
Lucian Isac, director general al societății de brokeraj Estinvest, consideră că investitorii de la bursa românească ar trebui să se orienteze spre acțiunile care stau bine pe partea de analiză fundamentală, deci să nu tranzacționeze în funcții de emoții, și de asemenea să ia în calcul rezultatele financiare și multiplul de tranzacționare PER (price earning ratio - n. red).
„Categoric nu trebuie să lipsească domeniul bancar din construcția unui portofoliu, energie cu atât mai mult întrucât știm cu toți că bursa românească are multiplii de tranzacționare sub nivelurile celor de pe piețele externe“, spune Lucian Isac la Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Prin prisma rezultatelor financiare la S1/2020, acțiunile de la bursa românească au ajuns printre cele mai subevaluate din regiune.
0 comments :
Trimiteți un comentariu