
Estimările băncii sunt cu mult peste previziunile economiștilor Bloomberg, care anunță o creștere de circa 21% în perioada iulie-septembrie. Goldman a declarat că ultimele date privind rata șomajului – 8,4% în august de la 10,2% în iulie și 1,4 milioane de joburi noi – au influențat masiv estimările pentru T3.
Totuși, cheltuielile par să înregistreze o creștere de doar 1-2% în luna august, conform Goldman Sachs.
Între aprilie și iunie, SUA au raportat cea mai slabă performanță economică de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace – minus 33%.
Deficitul comercial al Statelor Unite a ajuns în iulie la 63,6 miliarde de dolari, cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani. Departamentul de Comerț declara săptămâna trecută că deficitul pentru luna iulie, diferența dintre ce cumpără America și ce vinde altor țări, a fost cu 18,9% mai mare decât rezultatul lunii iunie. În plus, creșterea a fost alimentată de o majorare record în ceea ce privește importurile – 231,7 miliarde de dolari, pe plus cu 10,9%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu