Intrarom, unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT&C; de pe piața locală, care desfășoară în fabrica din București și activități de producție pentru diferite echipamente de telecomunicații, insistă că includerea firmei pe lista neagră a Consiliului Concurenței cu companii implicate în “aranjarea” unor licitații publice ar fi bazată pe informații “inexacte / neactualizate”.“Companiei Intrarom nu i s-a interzis să participe la proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziții publice; Intrarom este asociată în mod greșit cu ideea de ”vinovăție dovedită”, întrucât acuzațiile de încălcare a regulilor concurenței aduse împotriva sa cu peste 3 ani în urmă de către Consiliul Concurenței nu au niciun fundament legal, acest lucru fiind contestat în instanță și nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă în acest sens; Intrarom a solicitat deja scoaterea numelui său de pe <
“Intrarom se dedică și susține eforturile guvernului de a promova respectarea deplină a tuturor prevederilor legale aplicabile în rândul angajaților și asociaților săi, ca o exprimare a angajamentului său de a asigura respectarea tuturor legilor și reglementărilor aplicabile puse în aplicare pentru combaterea mitei, concurenței neloiale și corupției", au adăugat reprezentanții Intrarom.
Consiliul Concurenței și ANAP au publicat luna trecută o listă cu câteva zeci de firme sancționate pentru participarea la o înțelegere de tip cartel, vizând trucarea de licitații. Siveco și Intrarom au fost amendate în 2017 cu peste 8 milioane de lei (aproximativ 1,75 milioane euro), pentru că ar fi trucat o procedură de achiziție publică organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) în anul 2008.
0 comments :
Trimiteți un comentariu