MedLife a deschis al patrulea laborator de testare pentru depistarea cazurilor de COVID-19, în Cluj-Napoca. Unitatea are o capacitate de procesare zilnică de 300 de teste

Știrea a fost publicată marți, 15 septembrie 2020, 01:02 în categoria

MedLife a deschis al patrulea laborator de testare pentru depistarea cazurilor de COVID-19, în Cluj-Napoca. Unitatea are o capacitate de procesare zilnică de 300 de teste MedLife, principalul jucător de pe piața locală a serviciilor medicale private, anunță deschiderea celui de-al patrulea laborator Real Time PCR în vederea depistării infecției cu COVID-19, în Cluj-Napoca, unitatea dispunând într-o primă etapă de o capacitate de procesare zilnică de 300 de teste, urmând să ajungă gradual la 500 de teste pe zi.

“Pe lângă testarea cât mai extinsă pe care ne propunem să o facem la nivel național, continuăm proiectele de cercetare și dorim să avem un rol important în zona de screening a pacienților post COVID-19, respectiv în tratarea comorbidităților acestei boli care a schimbat prioritățile medicale ale oamenilor”, spune Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.

Pe lângă laboratorul inaugurat recent în Cluj-Napoca, MedLife mai operează încă trei unități de acest gen în București, Sfântu Gheorghe și Timișoara, ajungând la o capacitate de procesare a testelor de până la 2.200 de probe pe zi, prioritare în procesarea probelor fiind instituțiile de sănătate publică, prin seriile de probe pe care le trimit zilnic în laboratoarele operatorului, urmate apoi de testele cadrelor medicale, ale pacienților care urmează să intre în sala de operații sau să efectueze o intervenție medicală, și ale pacienților care solicită test la cerere.

În ceea ce privește cererea de testare din segmentul corporate, datele MedLife arată că peste 50% din companiile arondate au dorit efectuarea testelor RT-PCR pentru angajații lor, implementând în paralel și o serie de programe și măsuri de protecție care să le asigure angajaților un mediu sigur de lucru.

„Am avut constant în derulare programe de screening și testare COVID-19 special concepute pentru  angajații companiilor, iar deschiderea noului laborator ne va ajuta să dublăm capacitatea de testare și procesare pentru acest segment”, adaugă Mihai Marcu.

În laboratoarele RT-PCR MedLife au fost prelucrate până în prezent peste 110.000 de probe, dintre care 58% în București, 22% în vestul țări și 20% în centrul țării.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu