Pandemia complică viața băncilor centrale și le îngreunează revenirea la o existență mai simplă. Stimulentele sunt ca un drog, de care lumea devine din ce în ce mai dependentă. Vom rezista fără dobânzi zero?

Pentru a atenua șocul provocat de pan­demie asupra economiei mondiale, băn­cile centrale recurg la noi și noi ins­trumente, accelerând transformarea acestora din autorități monetare concen­trate pe inflație în gardieni care combat inegalitatea, schimbările climatice și altele. Iar revenirea acestora la o existență mai simplă este din ce în ce mai complicată, scrie Bloomberg.

Este o spirală începută după criza financiară din 2008, iar băncile centrale sunt aruncate într-un teritoriu sensibil din punct de vedere politic.

Pe măsură ce coronavirusul s-a răspândit, băncile cen­trale din Washington până în Wellington au inun­date piețele financiare cu lichidități, au susținut com­pa­niile, au ajutat la finanțarea stimulentelor guver­na­men­tale masive. În total, acestea au pompat 8.500 mld. $ sub formă de susținere monetară. Guvernele au venit cu stimulente fiscale de 11.400 mld. $, totalul ridicându-se la aproape 20.000 mld. $.

Eforturile sunt cu atât mai remarcabile cu cât înainte de pandemie se vorbea de un deficit de arme ale băncilor centrale în lupta cu o nouă criză. La câteva săptămâni după intervențiile băncilor centrale din acest an, piețele mondiale au început însă să-și revină, iar până în august bursele de acțiuni atinseseră maxime record.

Ce este mai puțin clar însă este dacă economia reală va beneficia de un impuls asemănător. Din acest motiv, președinta BCE Christine Lagarde avertizează guvernele europene că lipsa stimulentelor fiscale riscă să producă o calamitate economică.

BCE a avut mai mult succes decât banca centrală americană (Fed) în a pro­mova creditarea bancară către companii. Aceasta folo­sește un program lan­sat în urmă cu șase ani. În loc să împingă în jos do­bân­zile pe termen scurt, BCE a furnizat fi­nan­ț­are ultra-ief­tină pe ter­men lung băn­cilor, con­diția fiind ca aces­tea să o utili­zeze pen­tru a credita com­paniile și gospo­dăriile.

BCE a anunțat re­cent că este pregătită să lan­seze noi stimulente mone­tare pentru a susține redresarea dacă acest lucru va fi n­ecesar, în con­dițiile în care pan­de­mia înnegurează perspec­tivele economiei.

Tensiunile din interiorul băncii sunt însă în creștere, potrivit Reuters.

Strategii băncii sunt împărțiți în două tabere, unii argumentând că BCE minimalizează unele vești bune, în timp ce alții cer șefei BCE să adopte un limbaj mai ferm atât cu privire la riscurile la adresa creșterii, cât și la ame­nințarea aprecierii euro în raport cu dolarul.

Nicăieri nu este depen­den­ța de băncile centrale mai vizibilă decât pe piețele fi­nan­ciare, notează Bloomberg. Deținerile de active ale aces­tora sunt masive, iar acestea nu vor face decât să crească, relevă o analiză JPMorgan Chase.

Manualele de economie ne spun că banii ieftini pompați de băncile centrale ar trebui în cele din urmă să-i determine pe oameni să cheltuiască din nou și com­paniile să-și reia angajările, împingând prețurile și salariile în sus și forțând majorări de dobânzi.

Acest lucru ar permite la rândul său băncilor centrale să-și încetinească intervențiile, să-și stopeze stimulentele și poate chiar să le retragă odată ce redresarea economică este suficient de solidă.

Istoria economică recentă arată însă că lucrurile stau diferit. După mai mult de două decenii de achiziții de datorii publice, banca centrală a Japoniei are acum un bilanț mai mare decât economia țării, și totuși inflația a revenit în jurul nivelului zero. Fed-ul și BCE nu au mers atât de departe încă. Acest lucru sugerează că dacă economiile acestora urmează o traiectorie similară cu cea a Japoniei, ar putea trece ani, chiar decenii, până când cele două bănci ar impune limite asupra programelor de relaxare cantitativă.

Dar se așteaptă oare cineva ca puterea băncilor centrale să revină la vremurile de dinainte de 2008? Cerințele asupra acestora sunt în creștere și evoluează în moduri care le provoacă pe acestea să facă mai mult, nu mai puțin.

Pe măsură ce băncile centrale îndeplinesc rolul care aparținea cândva guvernelor, independența acestora față de politicieni este pusă sub semnul întrebării.

Un scenariu de dorit este ca impactul pandemiei să se diminueze și economiile să înceapă să crească din nou, iar băncile centrale să aibă astfel o cale de a-și retrage cel puțin unele dintre măsuri.

Acest lucru se întâmplă în China, unde banca centrală încearcă să-și normalizeze politica monetară în condițiile unei reveniri constant a economiei. Aceasta a anunțat recent că-și va face politica monetară mai precisă și țintită.

Bancherii centrali insistă că acest lucru este posibil, dar procesul ar putea fi unul de durată și complicat.

Între timp, spune Teresa Kong, de la Matthews Asia, lumea ar putea deveni dependentă de susținerea băncilor centrale. Aceasta, spune Kong, este „ca un drog. Cu cât consumi mai mult, cu atât devii mai dependent. Ne va lua tuturor foarte mult timp să ieșim din această situație“.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu