
Astfel, investitorii au schimbat marți un pachet de 1,5 milioane de acțiuni Transelectrica (TEL), reprezentând 0,02% din capitalul social al companiei naționale de transport al energiei electrice, pentru suma de 35 de milioane de lei, respectiv circa o treime din rulajul total, arată calculele realizate de ZF. Tranzacția a fost efectuată la prețul din piață din sesiunea de luni, de 23,2 lei.
În cazul Electrica (EL), un pachet de 2,7 milioane de acțiuni a schimbat marți proprietarii pentru aproape 30 de milioane de lei, la prețul de 11 lei pe unitate, adică cel de închidere din sesiunea de luni.
La Conpet, un pachet de 62.820 de acțiuni au fost transferate în contul altui investitor în schimbul a 4,74 milioane lei. Prețul de achiziție a fost de 75,4 lei, în scădere cu 0,26% față de ședința precedentă.
Pe BRD a fost realizată o tranzacție specială cu un număr de 222.185 de acțiuni care s-a ridicat la 2,8 milioane de lei. Prețul de vânzare a fost de 12,42 lei, același cu cel din ședința de luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu