Cât de probabil este ca disputa din Mediterana dintre Turcia, pe de o parte, și Grecia și Cipru, sprijinite puternic de Franța, pe de cealaltă parte, să se transforme într-un conflict „fierbinte“? întreabă Consiliul de Afaceri Internaționale Rusesc (RIAC), un think-tank înființat printre alții de guvernul rus și agenția de știri de stat Interfax.„În pofida mai multor incidente critice, un conflict deschis pentru resursele de gaze natural din Mediterana de Est nu este foarte probabil, mai ales deoarece forțele implicate sunt inegale“, Turcia fiind în inferioritate, vine și răspunsul RIAC, care promovează, printre altele, „pacea între popoare“.
Disputa a început după ce Turcia a trimis nave de prospecțiuni pentru gaze naturale însoțite de escortă militară în ape pe care Ciprul și Grecia le consideră ca făcând parte din teritoriile lor. Deocamdată, conflictul este doar declarațional, însă părțile implicate au început să-și etaleze și forțele militare în regiune.
Rusia și Turcia sunt puteri geopolitice concurente, acționând din tabere opuse în războaiele din Siria și Libia. De asemenea, Turcia, dependentă de gaze naturale importante, cumpără o mare parte din combustibilul folosit de la Gazprom, monopolul exporturilor de gaze rusești.
Vocea Americii are un alt răspuns. Dacă Ankara și Atena se ciocnesc, istoria va menționa acest lucru ca fiind „cel mai regretabil război“, scrie rețeaua de televiziune finanțată de guvernul SUA citând analiști. „Nu poate fi exclusă o conflagrație în Mediterana de Est, chiar dacă ar izbucni accidental“, spune unul dintre ei, Marc Pierini, strateg la Carnegie Europe.
Patrick Wintour, comentator pe teme de diplomație internațională la The Guardian, avertizează că disputa în creștere din Mediterana de Est dintre aliați NATO a atras vecini și riscă să scape de sub control. The Guardian este o publicație britanică proeuropeană.
Jonathan Marcus, corespondent diplomatic pentru BBC, scrie că ceea ce se întâmplă în Mediterana este periculos, complicat și riscă să exacerbeze fracturile deja existente în regiune.
RIAC își explică poziția: Turcia s-a trezit aproape complet izolată, iar singurul acord pe care se poate baza Ankara a fost încheiat cu instabilul guvern de acord național al Libiei. În tabăra opusă există o întreagă coaliție de state, Grecia și Franța desfășurând deja exerciții militare comune. Intervenția militară a Franței ar schimb radical echilibrul puterilor. Marina militară turcă este mai mare și mai puternică decât cea a Greciei (149 nave de război vs. 116 de nave, conform indicelui global al puterii de foc), dar semnificativ mai mică decât cea a Franței (180 de nave de război).
Cu toate acestea, nu este vorba doar de câte nave de luptă are fiecare parte. Ceea ce este important este forța lor. De exemplu, Franța are patru portavioane, în timp ce Turcia nu are niciunul. Sprijinul general al Uniunii Europene pentru Grecia este, de asemenea, important. Ideea impunerii de sancțiuni împotriva Turciei a fost evocată la cea mai recentă reuniune a miniștrilor de externe ai UE. Sancțiunile financiare ar putea avea un efect major asupra Turciei, având în vedere că Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Ankarei, reprezentând 42,4% din exporturile sale și 32,3% din importurile sale. Într-o astfel de situație, sancțiunile comerciale se pot dovedi foarte dureroase pentru Turcia, mai ales având în vedere economia sa stagnantă și pierderile semnificative pe care le suferă ca urmare a pandemiei de COVID-19.
În plus, domeniul de aplicare a pârghiei non-militare a UE împotriva Turciei nu se limitează la sancțiuni economice. În eventualitatea unui conflict deschis între Atena și Ankara, Bruxellesul poate retrage Turciei beneficiile sale actuale de comerț cu statele europene. Mai precis, chestiunea excluderii Turciei din Uniunea Vamală a UE poate apărea pe agenda Bruxelles-ului. În plus, UE ar putea interzice pentru totdeauna aderarea Turciei la Uniune. Totuși, nu trebuie ignorate obstacolele mari peste care ar trebui să treacă Bruxellesul dacă intenționează să impună sancțiuni Turciei. Un astfel de obstacol este semnificația geopolitică a Ankarei pentru Washington. În pofida tuturor complicațiilor recente din relațiile lor, Turcia rămâne unul dintre aliații cheie ai SUA din regiune și o fortăreață NATO în Orientul Mijlociu.
În ceea ce privește Turcia, un conflict Ñfierbinte“ s-ar putea dovedi în detrimentul țării în mai multe moduri simultan. În primul rând, având în vedere puterea militară inegală, este extrem de puțin probabil ca Turcia să iasă victorioasă dintr-un astfel de război. În al doilea rând, un război va submina poziția geopolitică a Turciei și apartenența ei la organizațiile internaționale. În al treilea rând, Turcia nu își poate permite, în starea sa economică actuală, să își construiască în mod activ puterea militară (chiar dacă autoritățile sale susțin contrariul și au anunțat creșteri semnificative ale bugetului naval, construcția de portavioane fiind în capul listei de cheltuieli) sau să suporte povara posibilelor sancțiuni care, având în vedere numeroasele conexiuni ale țării cu Uniunea Europeană, s-ar putea dovedi foarte dureroase. Deși retorica conducerii turce este o retorică extrem de beligerantă, Ankara este foarte conștientă de consecințele reale ale despărțirii de Europa și ale declanșării unui conflict deschis cu o țară membră atât a Uniunii Europene, cât și a NATO. Este posibil ca, în loc să declanșeze un conflict Ñfierbinte“, Turcia să încerce să-și folosească propriile instrumente de presiune non-militare, cum ar fi numărul mare de refugiați prezenți pe teritoriul turc, care pot crea o nouă criză a refugiaților în Europa.
0 comments :
Trimiteți un comentariu