Simona Cocoș, director general al Zentiva România, unul dintre principalii producători de medicamente de pe piața locală, consideră că pandemia a adus în față necesitatea ca producția locală de medicamente să devină un sector strategic."Pandemia a subliniat încă o dată necesitatea unei abordări strategice a producție locale de medicamente. Aceasta trebuie să devină un sector strategic. În primul rând va crește accesibilitatea medicamentelor în România, prețurile vor scădea. În plus, putem face față unei crize ca cea pe care o traversăm de șapte luni încoace și datorită contribuției pe care o are industria de medicamente în economia României", a spus Simona Cocoș, prezentă în cadrul videoconferinței ZF Health&Pharma; Summit'20.
Alte declarații:
Grupul de companii Zentiva, contribuția la economia României în ultimii cinci ani- valoarea adăugată 1.782 mil. lei, 100 mil. euro taxe și impozite, peste 50 mil euro investiții în modernizarea și extinderea capacităților de producție.
Contribuim inclusiv la echilibrarea balanței de import-export. O mare parte din producția noastră pleacă la export.
Fabricile din grupul Zentiva din România susțin peste 2.000 de locuri de muncă în economie.
Vorbim de o contribuție importantă care poate crește, dacă există o abordare strategică.
În T1/2020 a fost modificarea de clawback, care a contribuit foarte mult la stoparea dispariției medicamentelor ieftine din România. Mai mult, acest lucru va avea o contribuție importantă la trasferul producției de medicamente din alte fabrici externe, în România.
Este și cazul nostru. Avem medicamente de import și analizăm posibilitatea de a le aduce să le fabricăm aici, pentru a beneficia de o taxă clawback mai mică. Sunt convinsă ca acesta este cazul și a altor companii producătoare de medicamente.
În plus, UE încurajează autoritățile locale să găsească soluții pentru a crește producția de materii prime și medicamente în Europa. Acest lucru se poate face prin investiții directe sau prin alte facilități ficale cum exsită și în țările din jurul nostru. Ungaria și Polonia, de exemplu, au deduceri de 50% din suma investită.
0 comments :
Trimiteți un comentariu