
Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace din 2021 în urma eforturilor sale de a promova pacea între Israel și Emiratele Arabe Unite (EAU). Numele președintelui SUA a fost pus pe listă de politicianul norvegian Christian Tybring-Gjedde, relatează Fox News.
„Cred că a făcut mai multe încercări de a crea pacea între națiuni decât majoritatea celorlalți nominalizați la Premiul Păcii", a declarat Tybring-Gjedde, un membru al Parlamentului cu patru mandate la activ.
Marți, un oficial de la Casa Albă a anunțat că Donald Trump va organiza o ceremonie de semnare pe 15 septembrie a unui acord revoluționar din Orientul Mijlociu care normalizează relațiile dintre Israel și EAU. Ca parte a acordului negociat timp de 18 luni, statul din Golf a fost de acord cu normalizarea relațiilor cu Israelul, în timp ce Israelul a acceptat să continue planurile de a suspenda anexarea Cisiordaniei.
Anul acesta au existat 318 de candidați la Premiul Nobel pentru Pace. Înscrierile trebuie făcute online și toți candidații sunt discutați înainte ca o listă scurtă cu cei demni să fie întocmită.
Nu este prima dată când Trump este nominalizat la premiu. În 2018, a fost nominalizat în urma summitului său din Singapore cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Președintele SUA nu a câștigat.
În 2009, președintele Barack Obama a câștigat premiul la doar nouă luni de la începutul mandatului.
0 comments :
Trimiteți un comentariu