
Țara scandinavă spune că rezultatele se datorează în mare parte dividendelor scăzute și veniturilor tot mai mici din petrol și taxe. Între timp, cheltuielile au crescut în ideea de a atenua efectele economice ale pandemiei, fiind alimentate de beneficiile mari de șomaj.
„Sectorul public a protejat, așadar, sectorul privat de impactul generat de scăderea venitului național. Pe de altă parte, este pentru prima dată într-o perioadă lungă de timp când statul face tranziția de la surplus la deficit”, a declarat Pal Sletten, economist în cadrul agenției de statistică a Norvegiei.
Surplusul bugetar al Norvegiei a înregistrat o medie de 10,7% din produsul intern brut (PIB) în perioada 2002-2019. Deficitul din T2 reprezintă 10,3% din PIB.
Cu toate acestea, Norvegia se poate baza pe fondul suveran de investiții pe care îl conduce. Fondul – primul la nivel mondial – este evaluat la 986 de miliarde de euro și a investit în acțiuni, obligațiuni și real estate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu