Vânzările Lego, alimentate de familiile izolate la domiciliu, au crescut masiv în ultimele luni: După ce a înregistrat venituri de 2 miliarde de euro în prima jumătate a anului, compania plănuiește să deschidă 120 de magazine noi

Știrea a fost publicată duminică, 6 septembrie 2020, 22:02 în categoria

Vânzările Lego, alimentate de familiile izolate la domiciliu, au crescut masiv în ultimele luni: După ce a înregistrat venituri de 2 miliarde de euro în prima jumătate a anului, compania plănuieşte să deschidă 120 de magazine noi Firma daneză de jucării Lego a declarat că plănuiește să deschidă 120 de locații noi în ciuda crizei generate de coronavirus, notează BBC.

„Am avut cozi întregi  în momentul în care ne-am redeschis magazinele după perioada de carantină”, spune compania, adăugând că a înregistrat venituri de peste 2 miliarde de euro în primele șase luni ale anului, în creștere cu 7%, iar profiturile operaționale s-au majorat cu 11% și au ajuns la 622 milioane de dolari.

Compania are în prezent 612 magazine la nivel global, reușind să deschidă 46 de locații în prima jumătate a anului. De asemenea, comerțul online a rămas o parte extrem de importantă de vreme ce numărul de vizite s-a dublat în această perioadă.

Însă nu numai Lego a raportat creșteri spectaculoase. Producătorul japonez de jocuri înregistrat în T2 o creștere de 428% a profiturilor operaționale, iar acțiunile au s-au majorat cu 35% anul acesta.

În plus, producătorul de echipamente de gaming Razer – primul la nivel mondial – a raportat venituri record de 447,5 milioane de dolari în timpul coronacrizei, o creștere de 25,3% față de anul trecut.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu