Blue Air a primit a primit prima tranșă din creditul garantat de stat de 300 mil. lei. Oana Petrescu, CEO: Ne prăgătim pentru o iarnă complicată și pentru redresare din primăvara anului 2021

Știrea a fost publicată luni, 26 octombrie 2020, 17:42 în categoria

Blue Air a primit a primit prima tranşă din creditul garantat de stat de 300 mil. lei. Oana Petrescu, CEO: Ne prăgătim pentru o iarnă complicată şi pentru redresare din primăvara anului 2021 Blue Air, cea mai mare companie de transport aerian cu capital majoritar privat românesc, a anunțat luni că a primit prima tranșă din creditul garantat de stat de 300,7 milioane de lei și că se pregătește pentru o iarnă complicată și redresare începând cu primăvara anului 2021. Prima tranșă echivalează cu aproximativ jumătate din această sumă.

„Ne bucurăm să anunțăm pasagerii și partenerii noștri comerciali că, după 6 luni de la adoptarea de catre Guvernul României a Memorandum-ului prin care s-a decis sprijinirea companiilor TAROM si Blue Air pentru a compensa efectele deciziei de suspendare a zborurilor de catre statul român, vineri, 23 Octombrie 2020, au fost finalizate toate demersurile de operaționalizare a creditului de 300.775.000 milioane lei acordat de Eximbank cu garanție de stat. Pentru referință, este vorba de un credit pe 6 ani, cu dobânda ROBOR Ă 4% Ă comision pentru fondul de risc de 2% pe an, garantat cu o serie de active, inclusiv 75% din acțiunile Blue Air Aviation S.A. si ale acționarului principal, Airline Invest S.A”, se arată într-un anunț al Blue Air semnat de CEO-ul Oana Petrescu.

Compania precizează faptul că obținerea acestei finanțări a stat la baza deciziei Blue Air de reluare a zborurilor regulate începând din luna iulie 2020, ceea ce a făcut posibilă acoperirea pierderilor și deficitului de lichiditate generate de situația de oprirea zborurilor pe perioadă stării de urgență.

„Sprijinul pe care Guvernul României a decis să îl acorde Blue Air ne onorează și ne crează o responsabilitate în plus - aceea de a continua să susținem aviația româneasca în această perioadă dificilă pentru noi toți. Mai mult, acest sprijin vine ca o confirmare a faptului că suntem o companie de importanță strategică în România și putem fi un important motor de relansare economică”.

Obținerea garanției de stat pentru acordarea împrumutului de 300,7 mil. lei a reprezentat un proces extraordinar de complicat, mult întârziat față de previziunile anterioare, pe parcursul căruia am fost nevoiți să facem multe ajustări față de planul inițial prezentat autorităților române și europene, dar și creditorilor concordatari, menționează compania.

„Astfel, ca urmare a condițiilor, considerate de noi abuzive, impuse de Ministerul Finanțelor Publice, primele trageri din împrumut, au fost folosite pentru plata integrală a datoriilor către Statul Român (ANAF, AACR și Romatsa) deși aproximativ 80% din sumele achitate către ANAF nu erau scadente iar achitarea lor împiedică societatea să beneficieze de facilitățile fiscale acordate tuturor contribuabililor de către același Stat Român”.

„Din păcate, știind ca urmează o iarnă și mai grea decât  cele cu care am fost obișnuiți, iar nivelul cererii de zbor se reduce de la o saptămână la alta, suntem foarte dezamăgiți că a trebuit să renunțăm la reeșalonarea agreată de către ANAF în iunie 2020, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra organizației în următoarele luni”, spune Oana Popescu.

Astfel, Blue Air menționează că se simte nevoit să revizuiască încă o data planul de redresare și oferta de concordat. „Fiecare leu din cei rămași trebuie bine drămuit până la primăvară când, odată cu atenuarea pandemiei, suntem pregătiți să ne redresăm.  Garanția primită de la Statul Român reprezintă un vot de încredere în capacitatea echipei Blue Air de a trece cu bine prin aceasta perioadă complicată și de a continua să zburăm, să plătim taxe Statului Român și să rambursăm creditul”.

Deși cererea de zbor este de sub 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, vom continua să operăm zboruri spre destinațiile cele mai solicitate de pasagerii noștri.  „În plus, cu ajutorul acestui credit vom putea începe să rambusăm sumele datorate pasagerilor care au decis că nu mai doresc să călătorească în următoarele 24 de luni și care au făcut deja cerere pentru rambursarea sumelor în numerar. Ne bucurăm ca pasagerii noștri, în marea lor majoritate, au decis să ne susțină prin utilizarea portofelului electronic pentru achiziționarea de biletele sau servicii Blue Air în următorii 2 ani”.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu