Guvernul Chinei s-a implicat profund, adesea din spatele scenelor, într-un val de achiziții în Europa în ultimul deceniu, scrie The Wall Street Journal.Din 650 de investiții chineze realizate în Europa din 2010, aproximativ 40% au implicare ridicată sau moderată din partea unor companii deținute sau controlate de statul chinez, unele în domeniul unor tehnologii avansate, relevă un nou studiu realizat de compania olandeză de consultanță Datenna.
În multe dintre fuziunile și achizițiile europene, influența statului chinez a fost efectiv mascată prin straturi de ownership, structuri complexe de acționariat și tranzacții executate prin intermediul unor subsidiare europene, a găsit Datenna.
Dimensiunea implicării statului chinez evidențiază lipsa în Europa a unui sistem la fel de puternic și activ ca cel din SUA, cunoscut drept Cfius, care poate bloca achiziții internaționale în SUA pe motive de securitate națională. Oficialii europeni sunt din ce în ce mai îngrijorați că din această cauză companiile sunt vulnerabile în fața influenței externe nedorite, a pierderii de inovații critice și a erodării unor industrii avansate.
Uniunea Europeană intenționează să soluționeze această situație cu noi reglementări care vor intra în vigoare pe 11 octombrie și care ar trebui să semnalizeze potențiale consecințe asupra securității ale unor investiții străine.
China este principala țintă. Oficialii europeni pun de asemenea presiune pe țările membre ale blocului să se asigure că firmele lor nu sunt vândute la prețuri scăzute pe fondul declinului economic generat de pandemie, după cum criticii atrag atenția că s-a întâmplat în timpul crizei din zona euro de acum un deceniu.
Întreprinderile care au legătură cu statul sunt vitale pentru economia Chinei, con-ferind guvernului și Partidului Comunist o influență supradimensionată în sectorul de business. Guvernele și executivii din Vest acuză de multă vreme companiile chineze de comportament „prădător“ și anticompetitiv.
În prezent, mișcările companiilor chineze susținute de stat sunt mai strict analizate la nivel internațional pe fondul apetitului în creștere al Beijingului pentru tehnologii occidentale avansate. Deși majoritatea guvernelor europene au evitat să adopte o abordare confrontațională ca cea a administrației Trump, presiunea pentru a acționa este în creștere.
Implicarea Beijingului în achiziții europene de-a lungul anilor nu a atras prea multă atenție din partea autorităților europene. Curtea Europeană a Au-ditorilor arată într-un raport recent că informațiile oficiale privitoare la investiții directe chineze sunt „depășite, fragmentate și incomplete“.
Într-un raport privitor la investițiile străine directe de anul trecut, UE a găsit 57 de achiziții realizate de companii chineze de stat în perioada 2010-2017. Datenna a identificat 160 de tranzacții în perioada respectivă cu ceea ce firma consideră o influență semnificativă a statului chinez și 100 cu influență moderată. UE își updatează în prezent analiza, a declarat o purtătoare de cuvânt.
Cercetători privați care analizează fluxurile financiare chineze din Europa au descoperit anterior că, după valoare, întreprinderile de stat sunt în spatele a peste jumătate din achizițiile anunțate.
Mai puțin evidentă a fost implicarea statului chinez în sute de tranzacții mai mici și în cele cu un preț neanunțat. În multe companii chineze listate care sunt aparent private, blocuri semnificative de acțiuni sunt deținute de entități aflate sub controlul statului, a găsit Datenna. Legăturile cu guvernul chinez din multe achiziții au scăpat astfel neobservate.
Un purtător de cuvânt al Camerei Chineze de Comerț în UE a declarat că firmele chineze de stat „sunt independente în procesul decizional“, majoritatea sunt listate și au o „structură de guvernare corporatistă solidă“.
CEO-ul Datenna Jaap van Etten, fost diplomat olandez, arată că în timp ce peste jumătate din investițiile chineze din Europa nu poartă urme semnificative de implicare a statului, „când există influență a statului, aceasta este adesea la un nivel foarte ridicat“.
Implicarea statului apare în multe achiziții mici care țintesc tehnologii avansate pe care Beijingul le vizează pentru independență economică, în special pe fondul conflictelor comerciale cu Washingtonul.
Investițiile chineze din Europa au devenit din ce în ce mai controversate după achiziții ale unor companii majore high-tech cum ar fi producătorul german de roboți industriali Kuka în 2017 sau mărci renumite ca Pirelli.
Acum un deceniu, europenii au primit cu brațele deschise investițiile de stat chineze. Drept rezultat, 56% din investițiile directe chineze din UE de 188 mld. $ realizate în perioada 2010 și prima jumătate a acestui an au avut la bază companii de stat, potrivit Rhodium.
Investițiile mari realizate de companii chineze deținute deschis de stat au înregistrat o scădere în ultimii ani ca urmare a restricțiilor de capital instituite de Beijing și o primire mai rece în Europa, relevă un raport recent realizat de Rhodium și Mercator Institute for China Studies din Germania.
Însă structurile de acționariat ale companiilor ce au legătură cu statul chinez sunt frecvent complexe, complicând eforturile de a determina cine deține controlul final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu