Autoritățile pentru protecția datelor din Germania au amendat retailerul suedez H&M; cu 35,3 milioane de euro din cauza monitorizării ilegale a angajaților, scrie Deutsche Welle.Suma reprezintă cea mai mare pedeapsă de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) în 2018 și a doua cea mai mare sancțiune la nivel european după ce autoritățile franceze au amendat Google cu 50 de milioane de dolari anul trecut pentru încălcarea GDPR.
H&M; a monitorizat câteva sute de angajați din cadrul unui centru de service din Nürnberg, potrivit unei declarații oferite de Johannes Casper, comisarul din Hamburg pentru protecția datelor și libertatea informației.
Retailerul a început procesul încă din 2014, în timp ce managementul a obținut informații privind discuțiile din timpul pauzelor, problemele de familie și convingerile religioase.
Zilele trecute, grupul suedez anunța că va închide 250 de magazine, în condițiile în care oamenii fac tot mai multe cumpărături în mediul online. Numărul reprezintă 5% din cele 5.000 de locații pe care le deține H&M; la nivel mondial.
0 comments :
Trimiteți un comentariu