„Brandul de lactate din lapte de capră La Colline s-a născut în criza anterioară din anii 2007-2008, așadar eram căliți și pregătiți pentru vremuri grele cum sunt acestea.“Ovidiu Spînu, administratorul Super Lactis, din localitatea Feleacu, județul Cluj, care produce lactate din lapte de capră sub brandul La Colline, spune că imediat după instalarea stării de urgență vânzările companiei au scăzut cu aproximativ 30%, dar apoi și-au revenit, însă așteaptă o cifră de afaceri situată la 80% din nivelul anului trecut, când au încheiat cu 3,7 milioane de lei.
„Am fost afectați în primul rând de închiderea restaurantelor și restrângerea activității în industria ospitalității. În prima parte a perioadei de criză s-au blocat exporturile spre Ungaria și Cehia, unde activăm mai ales pe piețele din cele două capitale: Budapesta și Praga. O problemă era legată de găsirea unui transportator care să își asume riscurile unui blocaj, dar și de scăderea volumelor prin diminuarea numărului de turiști. A crescut însă comerțul online, fără să compenseze valoric pierderile înregistrate pe celelalte canale de vânzare“, afirmă Ovidiu Spînu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu