
Administrația Vladimir Putin a formulat marți o nouă propunere de prelungire a Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START). "Rusia propune prelungirea cu un an a Noului Tratat START și este pregătită să asume obligația politică împreună cu SUA de a menține actuala amploare a arsenalelor nucleare în această perioadă", a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova. "Prelungirea cu un an a Tratatului ar putea fi folosită pentru organizarea de negocieri bilaterale complete privind viitorul control asupra rachetelor nucleare, inclusiv prin discuții obligatorii despre toți factorii care pot influența stabilitatea strategică", a precizat Ministerul rus de Externe.
Administrația Donald Trump a semnalat că ar putea accepta oferta. "Statele Unite apreciază disponibilitatea Federației Ruse de a face progrese în problema controlului armamentului nuclear. Statele Unite sunt pregătite pentru o întâlnire imediată în scopul finalizării unui acord verificabil. Ne așteptăm ca și Rusia să își trimită diplomații pentru a face acest lucru", a declarat, conform publicației The Hill, Morgan Ortagus, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.
"Suntem foarte, foarte aproape de un acord. Dat fiind că rușii au acceptat blocarea activităților nucleare, nu văd de ce nu am putea rezolva restul problemelor în câteva zile", a declarat un oficial din cadrul Administrației de la Washington citat de publicația The Wall Street Journal, referindu-se probabil la stabilirea mecanismelor de verificare a respectării suspendării activităților de neproliferare.
Prelungirea Noului Tratat START, chiar dacă nu la nivelul la care spera, i-ar oferi președintelui Donald Trump o victorie în materie de politică externă înaintea scrutinului prezidențial din 3 noiembrie, în contextul în care este devansat în sondajele de opinie de Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, notează publicația The Hill.
În urmă cu câteva zile, atât Rusia, cât și Statele Unite refuzaseră propunerile de prelungire a Noului Tratat START. Robert O'Brien, consilierul prezidențial american pentru Siguranță Națională, anunțase că Statele Unite ar accepta prelungirea cu un an a Noului Tratat START dacă Rusia oprește un an fabricarea de ogive nucleare. La rândul său, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, afirmase că Rusia nu poate limita numărul ogivelor nucleare până când Statele Unite nu retrag armele atomice tactice din Europa. Anterior, Rusia propusese prelungirea cu cinci ani, fără precondiții, a Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), dar Administrația Donald Trump a insistat pentru un nou acord, care să includă China.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a notat recent că Joseph Biden, adversarul lui Donald Trump în scrutinul prezidențial, a făcut declarații încurajatoare despre Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), ultimul acord nuclear major între Rusia și SUA, care va expira în februarie dacă nu va fi prelungit. "Candidatul Biden a spus public că este pregătit pentru prelungirea Noului START sau pentru un nou tratat de limitare a armamentului strategic, iar acesta este un element foarte important al cooperării noastre viitoare", a precizat Vladimir Putin, subliniind că va coopera cu oricare președinte al SUA.
Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), semnat în anul 2010, limitează numărul ogivelor nucleare în Rusia și SUA. Tratatul va expira în februarie 2021 dacă nu va fi prelungit. Rusia a anunțat acum două săptămâni că nu a ajuns încă la un acord cu Statele Unite privind prelungirea Tratatului, în pofida informațiilor de la Washington sugerând progrese importante. Oficiali de la Washington au sugerat că Statele Unite și Rusia au ajuns la un acord de principiu pentru prelungirea tratatului. Conform unor surse citate de site-ul de știri Axios.com, Administrația Donald Trump vrea semnarea acordului de prelungire a Noului Tratat START înaintea scrutinului prezidențial din 3 noiembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu