Suedezii au decis: Echipamentele chinezilor de la Huawei și ZTE nu pot fi utilizate în rețeaua națională 5G

Știrea a fost publicată marți, 20 octombrie 2020, 16:27 în categoria

Suedezii au decis: Echipamentele chinezilor de la Huawei şi ZTE nu pot fi utilizate în reţeaua naţională 5G Autoritatea de reglementare pentu piața de telecomunicații din Suedia (PTS) a interzis utilizarea echipamentelor telecom produse de chinezii de la Huawei și de la ZTE în construcția viitoare rețele naționale 5G, în contextul în care licitația pentru spectrul de radiofrecvență este programată pentru luna viitoare, potrivit Reuters.

Guvernele europene au revizuit rolul companiilor chineze în construcția rețelelor pe fondul presiunii venite dinspre SUA, care susține că acestea reprezintă o amenințare din punct de vedere al securității. Una dintre temeri vine din faptul că toate companiile chineze și toți cetățenii din China sunt obligați prin lege să ajute statul în colectarea de informații.

Serviciul de securitate din Suedia privește China ca fiind „una dintre cele mai mari amenințări la adresa Suediei”.

Marea Britanie a decis în luna iulie ca toate echipamentele Huawei să fie eliminate din rețeaua 5G a țării până în 2027, devenin prima țară europeană care ia această decizie.

„Aceastsă interdicție îi lasă pe operatorii de telecom cu mai puține opțiuni și aduce riscul unei implementări mai lente a tehnologiei 5G în piețele unde competiția este redusă”, a notat Ben Wood, șeful diviziei de cercetare din cadrul CCS Insight.

Interdicția pentru Huawei și ZTE s-ar putea dovedi favorabilă pentru competitorii din piața de echipamente telecom, precum suedezii de la Ericsson și finlandezii de la Nokia.

PTS a mai anunțat că toate companiile care participă la licitația 5G trebuie să elimine echipamentele Huawei și ZTE până în ianuarie 2025.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu