
“Obiectivul acordului este de a contribui la stabilirea și dezvoltarea unei relații de cooperare neexclusivă amiabilă pe termen lung între cele două bănci, pentru a promova oportunitățile de afaceri între China, Italia, Germania, Austria și regiunea CEE, precum și pentru a intensifica cooperarea între companiile din aceste țări în ceea ce privește comerțul, investițiile, contractarea de proiecte transcontinentale, finanțarea transfrontalieră de fuziuni și achiziții, servicii de finanțare, piețe de capital, precum și în alte domenii”, spun reprezentanții UniCredit.
Acordul urmărește să stabilească o cooperare eficientă în ceea ce privește investițiile comerciale și contractarea proiectelor transcontinentale, precum și susținerea respectivilor clienți companii în activitățile lor internaționale și în explorarea de noi oportunități de afaceri și investiții pe piețele lor și în Europa, în particular Europa Centrală și de Est, Italia, Germania și Austria.
„China este al doilea cel mai mare partener comercial pentru zona euro și o piață în care suntem prezenți din 1982. Anunțul de astăzi va îmbogăți și mai mult soluțiile pe care le oferim clienților noștri și va promova dezvoltarea reciprocă a afacerilor printr-o creștere la nivel internațional”, adaugă Gianfranco Bisagni, Co-CEO Europa Centrală și de Est, UniCredit.
ICBC a fost înființată în 1984 și a fost restructurată integral într-o societate pe acțiuni, în octombrie 2005. În 2006, ICBC a fost listată atât pe bursa din Shanghai, cât și pe bursa din Hong Kong. Portofoliul băncii cuprinde 7,6 milioane de clienți companii și 627 milioane de clienți persoane fizice.
UniCredit este o Bancă Comercială Pan Europeană cu un sistem complet de Bancă Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți în continuă creștere o rețea unică Vest, Central și Est-Europeană. UniCredit pune la dispoziția clienților expertiză locală și internațională, oferindu-le acces la produse și servicii în 13 piețe principale printr-o rețea bancară europeană: Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, România, Rusia, Serbia, Slovacia și Slovenia. Folosind o rețea internațională de reprezentanțe și sucursale, UniCredit deservește clienți din alte 18 țări din întreaga lume.
0 comments :
Trimiteți un comentariu