Urmează conferința ZF AmCham Guvernanța corporativă, miercuri, 28 octombrie. Buna guvernare este unul din criteriile determinante pentru credibilitatea unei piețe

Știrea a fost publicată luni, 26 octombrie 2020, 03:32 în categoria

Urmează conferinţa ZF AmCham Guvernanţa corporativă, miercuri, 28 octombrie. Buna guvernare este unul din criteriile determinante pentru credibilitatea unei pieţe Conferința „Guvernanța corporativă – de la buzzword la pilon pentru dezvol­tarea sustenabilă“ își propune să crească nivelul de conștientizare cu privire la importanța dezvoltării  unui sistem de guvernanță corporativă care să devină un pilon central al culturii organizaționale.

Ziarul Financiar și AmCham România organizează conferința Guvernanța corporativă – de la buzzword la pilon pentru dezvoltarea sustenabilă, miercuri, 28 octombrie, de la ora 10.00.

Această conferință își propune să crească nivelul de conștientizare cu privire la importanța dezvoltării, în mediul public și privat deopotrivă, a unui sistem de guvernanță corporativă care să devină un pilon central al culturii organizaționale, conștientizat și aplicat la toate nivelurile și în toate procesele de business.

În condițiile în care, cu un scor de numai 44 de puncte în indicele de percepție al corupției (CPI) în clasamentul realizat de Transparency International (ediția 2019), România ocupă penultimul loc la nivelul Uniunii Europene și locul 70 din 180 de țări, este nevoie în continuare de politici publice ferme de eradicare a corupției și de eforturi susținute din partea sectorului privat de a impune printr-o conduită transparentă și etică, prin bune practici și autoreglementare, reforma în acest domeniu.

Printre speakerii eveni­mentului se numără Ionuț Simion, președintele AmCham (Camera de Comerț Americană în România) și country mana­ging partner în cadrul PwC România, Dragoș Iliescu, profesor doctor în ca­drul Universității din Bu­curești, Violeta Luca, pre­șe­dintele comitetului AmCham pentru guvernanță cor­porativă, membru în Consiliul Director al AmCham Ro­mânia și CEO al Microsoft România, Simona Gemeneanu, partener în cadrul Morphosis Capital, Horia Cardoș, CEO și fondator al Agroland, Sergiu Neguț, cofondator al FintechOS și associate dean în cadrul Maastricht School of Management România, Mircea Țiplea, membru al comitetului AmCham pentru guvernanță corporativă și partener în cadrul Amrop România, Lăcrămioara Deaconu, membru al Directoratului în cadrul Complexul Energetic Oltenia, Radu Hanga, președinte al Bursei de Valori București, Victor Alistar, membru al Consiliului Director al Transparency International România, și Andreea Pipernea, CEO al NN Pensii.

Primul panel al conferinței, Finanțarea urmează reputația, va aduce în discuție mai întâi perpectiva investito­rilor, într-un dialog cu antreprenorii.

Subiectul celui de-al doilea panel va fi trecerea la o cultură de integritate în organizații, iar aici vor fi prezentate bune practici privind construirea unei culturi de conformitate în organizații, provocările pentru dezvoltarea unei astfel de culturi, modalitățile prin care pot fi depășite aceste provocări, alături de perspective instituționale privind parcurgerea unui astfel de proces de dezvoltare a guvernanței corporativ.

Penultimii, în UE

Cu un scor de numai 44 de puncte în indicele de percepție al corupției (CPI) în clasamentul realizat de Transparency International (ediția 2019), România ocupă penultimul loc la nivelul Uniunii Europene.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ramona Cornea

0 comments :

Trimiteți un comentariu