sâmbătă, 3 octombrie 2020

Yuanul chinezesc înregistrează cel mai bun trimestru de la criza financiară din 2008, fiind alimentat de scăderile suferite de dolarul american și domolirea tensiunilor dintre Washington și Beijing

Yuanul chinezesc înregistrează cel mai bun trimestru de la criza financiară din 2008, fiind alimentat de scăderile suferite de dolarul american şi domolirea tensiunilor dintre Washington şi Beijing Yuanul chinezesc a înregistrat cel mai bun trimestru de la criza financiară, fiind alimentat de scăderile suferite de dolarul american și domolirea tensiunilor Washington-Beijing, anunță Financial Times.

În China, rata de schimb onshore s-a majorat cu 3,8% comparativ cu dolarul în ultimele trei luni, înregistrând cea mai mare creștere trimestrială din 2008 încoace.

Tensiunile dintre liderii de la Washington și Beijing s-au accentuat anul acesta, Casa Albă continuând să pună presiune pe companiile chineze care operează în SUA și crescând posibilitățile unei decuplări între primele economii ale planetei. Însă niciuna dintre cele două țări nu a oferit semne care să sugereze că ar abandona „faza unu” din acordul comercial semnat în ianuarie, care oprește impunerea unor noi serii de taxe.

În plus, China a beneficiat de pe urma randamentului obligațiunilor guvernamentale din SUA după ce Rezerva Federală a tăiat ratele dobânzilor pentru a contraataca efectele economice ale pandemiei de coronavirus. Astfel, randamentul pe 10 ani al obligațiunilor guvernamentale a crescut cu două puncte procentuale peste echivalentul reprezentat de trezoreriile americane.

China a raportat un excedent de cont de 110 miliarde de dolari în al doilea trimestru, recuperându din deficitul suferit în primele trei luni ale anului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu