marți, 24 noiembrie 2020

Cum arată coșul de medicamente al românilor? Tratamentele pentru sistemele cardiovascular, digestiv și nervos au 60% din piață în volume

Cum arată coşul de medicamente al românilor? Tratamentele pentru sistemele cardiovascular, digestiv şi nervos au 60% din piaţă în volume Cele mai căutate medicamente în perioada octombrie 2019 – septembrie 2020 au fost cele pentru afecțiunile cardiovasculare, arată raportul Pharma & Hospital realizat de Cegedim.

Pacienții români s-au tratat de afecțiuni cardiovasculare, digestive și ner­voase în ultimele 12 luni, din octombrie 2019 până în septembrie 2020, cumpărând 372 milioane de cutii de medicamente pentru aceste pro­bleme de sănătate, potrivit companiei de cercetare de piață Cegedim.

Cele mai frecvente afecțiuni care i-au trimis pe români la farmacie au fost cele cardiovasculare, pacienții cum­pă­rând aproape peste 141 milioane de cutii de medicamente pentru inimă. De altfel, bolile cardiovasculare sunt la nivel mon­dial principala cauză de mortalitate. În România sunt înregistrate 12.000 de infarcte pe an, iar cheltuielile totale ajung la 96 mil. lei pe an (peste 20 mil. euro), po­trivit calculului ZF făcut pe baza da­telor Societății Române de Cardio­logie.

Iar la nivelul celor mai căutate branduri de medicamente intră două produse pentru afecțiunile inimii, din datele anterioare ale ZF.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Georgiana Mihalache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu