
"Nu am fost niciodată mai sigură în legătură cu obținerea independenței", a declarat premierul Scoției, cu ocazia începerii congresului Partidului Național Scoțian (SNP).
"Prioritatea de acum este combaterea pandemiei, dar Scoția trebuie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. Scoția se apropie de un moment istoric. Independența este o perspectivă clară, iar, în contextul unirii eforturilor, al atitudinii umile și muncii dificile, nu am fost niciodată mai sigură că vom obține acest lucru. Poporul scoțian are dreptul de a-și stabili viitorul. Trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru a ne asigura că oferim o țară mai bună generațiilor următoare", a adăugat Nicola Sturgeon.
"Susținerea pentru independență a devenit opinia publică majoritară", a subliniat premierul Scoției.
Scoția a organizat în anul 2014 un referendum privind independența față de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoțieni s-au pronunțat atunci împotriva independenței. În contextul retragerii Marii Britanii din UE (Brexit), sondajele de opinie arată că rezultatul ar putea fi acum în favoarea independenței.
Premierul britanic, Boris Johnson, a transmis că se opune unui nou referendum privind independența Scoției.
0 comments :
Trimiteți un comentariu