Ședință euforică marți la Bursa de la București: tranzacții de 20 de milioane de euro cu acțiuni și avans de 1,7% pentru indicele BET. Acțiunile Sphera, raliu de 5,6% pe cel mai ridicat rulaj din ultimele cel puțin șase luni

Știrea a fost publicată marți, 24 noiembrie 2020, 21:17 în categoria

Şedinţă euforică marţi la Bursa de la Bucureşti: tranzacţii de 20 de milioane de euro cu acţiuni şi avans de 1,7% pentru indicele BET. Acţiunile Sphera, raliu de 5,6% pe cel mai ridicat rulaj din ultimele cel puţin şase luni Bursa de la București a urcat în sesiunea de marți cu 1,7%, respectiv a doua cea mai bună dinamică din ultimele cinci luni, în principal pe fondul aprecierii acțiunilor Sphera Group (plus 5,6%), Romgaz (plus 3,4%) și Banca Transilvania (plus 2,80%), potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Acțiunile Sphera, administratorul KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, au avut cel mai mare avans din rândul emitenților din prima ligă bursieră. De altfel, exceptând tranzacția specială prin care 1,2% din companie a schimbat proprietarii pentru 5,9 milioane de lei, Sphera a fost a cincea cea mai tranzacționată acțiune din ședința de marți, cu tranzacții de 7,5 milioane de lei, respectiv cel mai ridicat rulaj din ultimele cel puțin șase luni.

La polul opus, acțiunile Conpet Ploiești au scăzut cu 1,05%, cele ale Transgaz s-au depreciat cu 1,03%, iar titlurile Digi au avut o scădere de 0,92%.

Din rândul celor 17 emitenți din prima ligă bursieră, patru au înregistrat scăderi, trei au rămas la același prețuri cu cele din sesiunea precedentă, în timp ce restul au figurat cu scăderi.

Rulajul total cu acțiuni s-a ridicat la 100 de milioane de lei (20,5 milioane de euro), cu 35,6 milioane de lei peste media acestui an și în creștere cu 120% faă de ședința precedentă.

Cele mai tranzacționate acțiuni au fost Banca Transilvania (21,6 milioane de lei), Romgaz (11,8 milioane de lei) și OMV Petrom (11,8 milioane de lei), care au asigurat 45,2% din lichiditatea totală, arată calculele ZF.

Indicele principal BET înregistrează un avans de 9,6% în luna noiembrie (până la 24.11.2020), unul dintre cele mai ridicate din punct de vedere istoric pentru această lună. Pentru a recupera scăderea față de începutul anului, BET mai are de recuperat 6,5%.

Trendul pozitiv al bursei românești a fost împrumutat de pe bursele internaționale, unde în Europa indicele britanic FTSE 100 a urcat cu 1,55%, indicele german DAX a crescut cu 1,3%, indicele francez CAC 40 a avut un avans de 1,2%, indicele italian FTSE MIB a avut plus 2%, iar indicele pan-european Stoxx 600 s-a apreciat cu 0,9%.

În SUA, toți indicii bursieri au deschis sesiunea de tranzacționare în creștere, cu un plus de 1,6% pentru indicele Dow Jones, o creștere de 1,5% pentru indicele S&P; și un avans de 0,9% pentru indicele Nasdaq Composite.

Și petrolul american WTI urca cu 4,4% la ora redactării acestei știri, la 44,9 dolari pe baril, în timp ce aurul, considerat activ de refugiu în perioade de criză, înregistra o scădere de 2%, la 1.800,9 dolari uncia.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu