Întotdeauna, după crize, a urmat o „nouă normalitate“, în care amprenta turbulențelor a apăsat puternic. Benefic sau nociv. Cum, de altfel, însuși boomul ce a premers crizele a fost declanșator ori de câte ori au fost sfidate (din ignoranță sau din aroganță) legitățile economice.Criza din 1907, pornită din Statele Unite și răspândită în alte câteva zone, a venit atunci cu un mesaj stringent. Secolul XX, care abia începuse, și care avea să fie denumit „Secolul Americii“, prindea pe picior greșit această mare țară a lumii, care urma să devină ordonator al vieții internaționale.
Următoarea criză, izbucnită în toamna lui 1929, ce avea să dureze patru ani, și-a avut cauzele în alte două mari erori ale societății americane. Prima: într-o economie ce mergea bine, lăcomia a pus stăpânire pe o masă critică a societății, ademenită de visul îmbogățirii la bursă. A fost o adevărată nebunie, o bulă speculativă ce a făcut explozie în octombrie 1929, sărăcind dintr-o dată milioane de oameni. A doua: gafa autorităților americane, care au sperat – potrivit unei concepții în vogă atunci – că piețele se vor descurca singure.
În anii premergători crizei ce avea să izbucnească în primul deceniu al secolului XXI, un alt vis, născut în universitățile americane, avea să înflăcăreze lumea afacerilor. Acela că trăim vremuri noi, ciclurile economice vor avea o altă curgere, așa că lumea se pregătește pentru un lung timp de nesfârșit boom. O aroganță pedepsită cumplit cu o criză care a venit să schimbe lumea.
Criza actuală n-o aștepta nimeni. Și nici nu a venit ca urmare a unor erori economice. Un virus a atacat planeta, răspândind boală și moarte. Și asa, dintr-odată, ne-am trezit într-o triplă criză: a sănătății publice, a economiei și a vieții sociale. Și cu regretul, resimțit mai cu seamă de societatea românească, resimțit dureros, că am ignorat o lecție desprinsă din criza trecută: aceea că, în vremuri bune, este înțelept să faci provizii pentru vremuri rele!
Deceniul de care ne vom despărți peste câteva zile a pus pe masa istoriei dovada. Ne amintim bine că începuse promițător, în 2011, după prima mare criză a celui de-al treilea mileniu. Nouă ani de boom, ignorând politicile de siguranță. Iar acum, la final de deceniu, în 2020, lumea face primul bilanț. Pentru societatea românească, bilanțul ravagiilor actualei turbulențe globale, considerată în mari centre internaționale de analiză cea mai gravă criză de după Al Doilea Război Mondial – adună în cont inclusiv restanțele din anii trecuți, între care povara deficitului bugetar, ce a depășit de trei ori nivelul admis, și a deficitului balanței de exporturi-importuri, de asemenea umflat din greu. Or, altfel am fi făcut acum față crizei, atenuându-i impactul, dacă nu ne-ar fi prins cu restanțe în loc de acumulări.
De la începutul primăverii acestui an, de când coronavirusul răvășește viața întregii lumi, două profeții sunt continuu alimentate cu idei de largă circulație. Una susține că fenomenul globalizării, zdruncinat acum de măsurile de distanțare socială, își va reveni după criză și va cunoaște o extensie necunoscută până acum. Cealaltă, de la polul opus, vede restrângerea accentuată a globalizării, în împrejurări în care va crește grija exclusivă (și deci nocivă) a fiecărei țări pentru locul ei pe planetă. Cum însă, în istorie, inflamarea extremelor a fost întotdeauna un „joc cu focul“, preferabil va fi ca partida s-o câștige calea de mijloc, singura sănătoasă. Și chiar așa va fi dacă, bineînțeles, marile puteri nu vor pune prea multe mingi în joc și nu le vor arunca prea sus, ca să le poată prinde pe toate. În caz contrar, vremurile vor deveni atât de interesante încât... să ne ferească Dumnezeu!
Recent, o nouă idee – dintre acelea care provoacă șocuri - a urcat pe scena publică. Nu are legătură cu dezbaterea profeților, deși deschide și o fereastră spre viitor, ci doar completează conturul paradigmei actualei pandemii, pe care o diagnostichează ca fiind unicul fenomen cu adevărat global din istoria omenirii. Argumentele ce susțin această idee sunt de luat în seamă. Începând cu marile conflagrații. Deși s-au numit războaie mondiale, având în vedere numărul țărilor antrenate în conflicte, este cunoscut faptul că n-au cuprins toată planeta. Sau marile crize, ce au fost denumite globale, care de asemenea au ocolit multe zone din lume.
Chiar campionatele mondiale de fotbal, care s-au bucurat și ele de un interes global, dar mari zone și mari părți ale populației planetei au rămas indiferente. Pe când actuala pandemie n-a cruțat nimic și pe nimeni. Un fapt semnificativ fiind acela că frica – frica de infectare, cu gravele ei consecințe, frica de pierderea locului de muncă sau frica de scăderea veniturilor – toate aceste stări constituie experiențe comune pe care oameni din locuri dintre cele mai diferite ale planetei și peste 10 ani, întâlnindu-se, și le vor aminti.
Dar mintea globală va păstra și alte amintiri, dintre cele care vor schimba lumea, vor schimba stilul de viață și de muncă și vor da sensuri noi globalizării. Mă voi opri la un exemplu, poate cel mai important: „telemunca“. Dacă în lume, înainte de pandemie, lua avans, la noi era o raritate. Acum, descoperindu-i virtuțile, vedem cum sistemul ia amploare. Munca de acasă face să scadă costurile în companii și instituții, sunt plătite mai puține chirii pentru birouri, scade consumul de energie termică și electrică, sunt mai puține automobile pe străzile orașelor, se consumă mai puțină benzină. Am făcut în acest sens un pas simplu înainte, vor urma însă alții, mai complicați. E deja preocupantă adecvarea legislației muncii, desigur... globală, care să ghideze legislațiile naționale privind noile relații angajator-angajat, în fiecare țară.
0 comments :
Trimiteți un comentariu