miercuri, 16 decembrie 2020

Afacerile procesatorului Carniprod Tulcea, deținut de Nicolae Ciuleac, afectat în urmă cu doi ani de pesta porcină, au crescut cu 9%, la 66,5 mil. lei. Carniprod a ajuns anul trecut la un număr mediu de 334 de angajați

Afacerile procesatorului Carniprod Tulcea, deţinut de Nicolae Ciuleac, afectat în urmă cu doi ani de pesta porcină, au crescut cu 9%, la 66,5 mil. lei. Carniprod a ajuns anul trecut la un număr mediu de 334 de angajaţi Carniprod Tulcea, unul dintre cei mai mari proce­sa­tori de carne de pe plan local controlat de antreprenorul Nicolae Ciuleac, al cărui business a fost afectat în urmă cu doi ani de pesta porcină, a raportat pentru 2019 o cifră de afa­ceri de aproximativ 66,5 mil. lei (14 mil. euro), în creș­tere cu circa 9% față de anul an­­terior, potrivit cal­cu­lelor ZF pe baza da­telor de la Ministerul Fi­nan­țe­lor Publice.

Com­pa­nia a avut anul trecut un pro­fit net de peste 1,7 mil. lei (364.000 de euro), mai mult cu 8% față de anul pre­cedent, când câștigul net al Carniprod Tulcea a fost de 1,6 mil. lei (345.000 de euro), con­form datelor publice.

Carniprod deține o uni­tate de procesare a căr­nii în Tulcea dar și o rețea de magazine cu unități în orașe precum Tulcea, București, Con­stan­ța sau Galați. În iulie 2018, producă­to­ru­lui Carniprod i s-a in­terzis vânzarea de carne de porc din ferma pro­prie, pe fondul focarelor de pesta porcină găsite în județul Tulcea și i s-au sacrificat 48.000 de porci, antreprenorul Ciuleac fiind obligat să închidă temporar magazinele.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laurentiu Cotu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu