♦ Europenii cheltuie anual pe haine peste 260 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că în medie, o gospodărie (o familie) are un buget alocat de 600 de euro, adică 50 de euro lunar ♦ Sumele diferă considerabil de la o țară la alta, cu un maxim în Luxemburg de aproape 1.400 de euro anual și un minim în Bulgaria de doar 120 de euro.O familie din România cheltuie anual pe haine doar 210 euro, adică 17,5 euro pe lună, echivalentul a doar 87 de lei cât costă în medie un pulover Zara sau o rochie H&M.; Suma este a treia cea mai mică din Europa, la coada clasamentului aflându-se alături de România doar Ungaria și Bulgaria. La polul opus, la vârf, se găsesc Luxemburg (1.380 de euro), Austria (1.020 de euro) și Italia (870), arată o analiză a Confederației Europene a Producătorilor de Haine și Textile.
Datele ilustrează două aspecte, pe de-o parte că de cele mai multe ori bugetul alocat modei este direct proporțional cu salariul mediu, iar pe de alta că suma este influențată, chiar dacă doar parțial, de apetitul pentru trenduri al consumatorilor din diferite state. Un exemplu în acest sens este cel al Italiei, țară unde localnicii alocă buget mai mare pentru haine decât Germania sau Franța, state mai dezvoltate și cu putere de cumpărare mai mare. Totuși, este cunoscut faptul că Italia este patria modei, țara de unde au pornit unele dintre cele mai cunoscute nume din fashionul mondial - Valentino, Versace, Prada, Armani, Dolce & Gabbana sau Marni. „Cizma“ este totodată renumită pentru faptul că oamenii pun preț pe modul în care arată și sunt dispuși să investească în astfel de produse.
0 comments :
Trimiteți un comentariu