Cât de poluat e de fapt aerul din fiecare țară din lume? România pe locul 57 în lume din aproape 200 de state

Știrea a fost publicată miercuri, 9 decembrie 2020, 13:47 în categoria

Cât de poluat e de fapt aerul din fiecare ţară din lume? România pe locul 57 în lume din aproape 200 de state ♦ România are o concentrație de PM 2,5 de 14,29 micrograme/mc, acesta fiind un indicator în funcție de care se măsoară poluarea aerului.

Piața locală se află pe locul 57 în lume din aproape 200 de state în funcție de poluarea aerului, România stând mai bine decât toate țările din regiune, dar mult mai slab decât cele din vestul și nordul Europei, potrivit unei statistici a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Astfel, concentrația de PM 2,5 este de 14,29 micrograme/ m3 în cazul României și de peste 20,5 de micrograme/mc în cazul Poloniei spre exemplu, cea mai dezvoltată economie din regiune.

Conform OMS, nivelul particulelor în suspensie PM 2,5, un indicator cheie pentru poluarea aerului, variază între 5,73 micrograme per metru cub în cazul Noii Zeelande și 94,3 micrograme per metru cub în cazul Nepalului. România se află, din fericire, în prima parte a clasamentului, însă departe de țările care se pot lăuda cu un aer cu adevărat curat, cum este cazul mai multor state din nordul Europei. La polul opus, țările dependente de industrii care poluează mult, cele care au un trafic intens ba chiar infernal sunt cele care ajung la coada topului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Roşca

0 comments :

Trimiteți un comentariu