Înainte ca sărbătorile de iarnă să încheie un an foarte neobișnuit, EURACTIV aruncă o privire asupra modului în care pandemia de COVID-19 a contaminat relațiile internaționale.Războiul și geopolitica sunt termeni complementari. Pandemiile pot fi comparate cu un război mondial datorită brutalității cu care lovesc economiile și consecințelor lor în ceea ce privește pierderea de vieți umane, dar și din cauza unui motiv mai specific.
Virusul, cel mai probabil de origine naturală, se aseamănă cu armele biologice (arme de distrugere în masă) care au fost dezvoltate de puterile mondiale de-a lungul istoriei și care, în ciuda interzicerii lor, cel mai probabil continuă să fie dezvoltate în laboratoare secrete.
Puteri fără putere
Țările mari consideră drept active strategice forțele lor militare specializate în combaterea amenințărilor războiului biologic și bacteriologic.
Însă în actuala criză a devenit evident că nici o țară, nici măcar Statele Unite sau Rusia, cele două puteri mondiale cu cele mai mari arsenale de distrugere în masă, nu sunt echipate corespunzător pentru a face față provocării. Într-o cascadorie de PR fără succes, Rusia și-a trimis trupe specializate în Italia doar pentru a dezvălui cât de inadecvată, aproape comică, era pregătirea ei. Povestea spune că medicii militari ruși își făceau de lucru ai mult pe lângă bazele militare NATO.
Politicienii și publicul au ajuns să-și dea seama că, oricât de mari și costisitoare ar fi armatele convenționale, acestea sunt destul de inutile într-o situație de pandemie similară cu un atac cu arme biologice. Această concluzie a fost deranjantă în special pentru cele mai mari puteri ale lumii.
Mecanismul psihologic al negării poate explica de ce atât Rusia, cât și SUA au subestimat pandemia.
COVID nu a lovit toate părțile Europei în același timp. La începutul perioadei, Rusia s-a comportat ca și cum populația sa ar fi avut un fel de avantaj natural misterios asupra Occidentului răsfățat. Dar și Rusia a plătit un preț mare în ceea ce privește viețile umane.
Odată ce criza actuală se va fi încheiat, avertizează experții, civilizația noastră va trebui să se pregătească mai bine nu numai pentru următoarea pandemie naturală, ci și pentru posibilitatea unor agenți biologici proiectați de om să provoace haos la scară imensă.
Fără îndoială, actuala criză îi va inspira pe teroriști - agenți de stat sau altfel. O zicală faimoasă spune că războiul biologic este „bomba nucleară a săracului”. O mică țară rebelă (Coreea de Nord este un bun exemplu) ar putea da astfel lumii mai multă bătaie de cap decât cele mai mari puteri.
În paralel, a devenit evident că serviciile de sănătate nu sunt nici serviciu social, nici o activitate de afaceri. Liderii obișnuiți să-și consulte generalii în crizele anterioare de această dată au petrecut nopți nedormite ascultând sfaturile experților lor medicali. A devenit evident că sectorul medical subfinanțat este cel puțin la fel de importantă ca apărarea militară.
Interesul național
În căutarea disperată de soluții la scară națională, statele democratice se comportă uneori ca prădători, pirați sau contrabandiști.
Administrația Trump a încercat să braconeze CureVac, o companie europeană de vaccinuri, Republica Cehă este acuzată că a deturnat măștile destinate Italiei, iar în Polonia un negustor de arme dubios a primit sarcina furnizării de ventilatoare pentru respirat.
Pe o notă mai pozitivă, Comisia Europeană a întreprins o acțiune coordonată de achiziții în comun de măști și vaccinuri care a contribuit la păstrarea unității blocului, pe lângă stimulul economic post-COVID. Pe latura negativă, UE i-a „uitat” pe cei mai apropiați vecini, Balcanii de Vest, lăsând ușa larg deschisă pentru Rusia și China, care au făcut ce s-au priceput mai bine, cascadorii de PR.
Inamicul perfect
Se presupune că COVID-19 își are originea pe o piață de pește din Wuhan, din China - cea mai populată țară din lume, cu o rată ridicată de creștere economică și un regim comunist care hrănește ambiții tulburătoare de subjugare a lumii occidentale, măcar și comercial. China este inamicul perfect.
De cealaltă parte, există Donald Trump, notoriu pentru acuzațiile sale nedovedite, plus un munte de probleme în relațiile bilaterale și multilaterale, de la războaie comerciale și tensiuni în Marea Chinei la desfășurări militare în Taiwan. Narațiunea „gripei chineze” a lui Trump n-a făcut decât să pună paie pe foc.
Una dintre probabilele consecințele (mari) ale crizei COVID este că Trump nu a fost reales. Acest lucru s-a datorat nu numai poziției președintelui în materie de politică externă, ci și gestionării slabe a crizei sanitare de acasă.
Acum, că a pierdut alegerile, Trump s-ar putea să regrete că nu a fost mai dur în a acuza China, în a instiga la ură, în a împinge conflictul la limită, în a cere despăgubiri sau altceva. Succesul Chinei în combaterea pandemiei ar fi putut servi drept dovadă a conspirației.
Dacă China ar fi fost o putere mai mică, riscul unui război adevărat ar fi mult mai mare. SUA au atacat Vietnamul în 1964 pentru o vină mult mai mică (de fapt, o știre falsă).
Slăbirea instituțiilor internaționale
Lui Trump, căruia oricum nu-i plac instituțiile internaționale, COVID-19 i-a oferit ocazia de a lua în râs activitatea Organizației Mondiale a Sănătății, acuzând instituția că a fost manipulată de China.
Acest lucru l-a determinat pe secretarul general al ONU, António Guterres, să avertizeze că tensiunile SUA-China îndreaptă lumea „într-o direcție foarte periculoasă” și să solicite eforturi pentru a evita un nou război rece.
Aceste declarații au marcat un punct de maxim al situației conflictuale. Încă din martie Guterres a cerut un armistițiu la nivel mondial în vremuri de pandemie.
Inițial, el nu a menționat pe nume niciun conflict, dar o lună mai târziu a indicat în mod specific patru focare de tensiuni - Siria, Libia, Yemenul și Afganistanul.
Între timp, un conflict înghețat a fost transformat în război (cel din Nagorno-Karabakh), în timp ce în Etiopia, liderul țării, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace anul trecut, a decis să trimită armata să înece în sânge un conflict etnic.
Astanizare ... și satanizare
În timp ce atenția publicului s-a concentrat asupra pandemiei, jingoiștii – naționaliști xenofobi radicali în politicile externe - s-au simțit încurajați să își desfășoare războaiele murdare, presupunând că nimeni nu-i va urmări. Jurnaliștii nu au mai călătorit niciodată atât de puțin. Știrile internaționale nu au lipsit niciodată atât de mult de pe ecranele TV.
Această situație a dus la o eroziune a supravegherii publice și internaționale. Șeful afacerilor externe al UE, Josep Borrell, a folosit termenul „astanizare”, referindu-se la procesul Astana - negocieri dintre puterile regionale pentru oprirea războiului din Siria.
Siria, la fel ca și conflictul din Nagorno-Karabakh, scapă din formatele stabilite de supraveghere occidentală (Națiunile Unite, OSCE), în folosul acordurilor bilaterale dintre Rusia și Turcia.
În contextul crizei COVID, Borrell a denunțat ascensiunea regimurilor autoritare, numind în special trei țări: Rusia, China și Turcia, aceasta din urmă fiind un aliat al majorității țărilor UE în NATO și în continuare candidat oficial la aderarea la UE.
Sub președintele Recep Tayyip Erdogan, în ciuda problemelor sale interne, Turcia a devenit periculos de agresivă, în special față de Franța până acolo încât a condus un război civilizațional în lumea musulmană împotriva celei mai puternice forțe militare din UE prin satanizarea președintelui acesteia, Emmanuel Macron.
0 comments :
Trimiteți un comentariu