Edenred, furnizor de beneficii extrasalariale fixe și flexibile pentru angajați, o numește pe Dana Sîntejudean în poziția de director regional pentru Europa Centrală, începând cu 4 ianuarie 2021.Ea a fost promovată în cadrul grupului din poziția de Managing Director Edenred România și îi succede lui Vianney du Parc, care va prelua funcția de Managing Director Edenred Franța. La rândul său, Vianney du Parc a ocupat poziția de Director General Edenred România, până în 2018.
„Din noul rol, voi putea continua transformarea digitală a industriei de beneficii la o scară mai mare, într-o piață europeană a muncii tot mai tehnologizată și aflată în plină schimbare. Împreună cu echipele Edenred din Europa Centrală, vom accelera dezvoltarea de soluții inovative cu impact rapid asupra calității serviciilor pe care le oferim în beneficiul clienților noștri, în noua normalitate, bazându-ne pe o platformă tehnologică puternică și cu o arhitectură deschisă”, spune Dana Sîntejudean.
Călătoria profesională a Danei Sîntejudean în Edenred a început în 2003, când s-a alăturat echipei din Cluj. După gestionarea mai multor roluri în cadrul departamentului Sales, a preluat, în 2013, funcția de Commercial and Public Affairs Director, iar, în 2016, a devenit Deputy Managing Director Edenred România. În urma rezultatelor excelente obținute, în 2018, Dana Sîntejudean a fost numită Managing Director Edenred România.
Edenred este o platformă de servicii și plăți ce conectează milioane de angajați și comercianți parteneri din 46 de țări. În 2019, grupul a gestionat un volum de afaceri de 31 de milioane de euro, din tranzacții realizate, în primul rând, prin intermediul aplicațiilor mobile, al platformelor online și cardurilor.
În România, Edenred este cel mai mare furnizor de beneficii extrasalariale fixe și flexibile pentru angajați – prin intermediul platformei BenefitOnline.ro, o companie Edenred.
De la începutul anului, Edenred România a accelerat digitalizarea portofoliului și a lansat o serie de produse precum propria soluție de plăți cu dispozitive mobile pentru Android, Edenred Pay.
0 comments :
Trimiteți un comentariu