De ce sunt defaulturile chineze mai alarmante pentru investitori de această dată? China nu mai are milă pentru companiile slabe

Știrea a fost publicată vineri, 11 decembrie 2020, 03:42 în categoria

De ce sunt defaulturile chineze mai alarmante pentru investitori de această dată? China nu mai are milă pentru companiile slabe Companiile chineze au parte de un duș rece după ani la rând în care au acumulat datorii, scrie Bloomberg.

Din cauza unor măsuri de combatere a creditării nere­gle­mentate și regulilor mai stricte privind administrarea activelor, unele dintre acestea au întâmpinat dificultăți în a-și rambursa datoriile, ceea ce a dus la un număr record de defaulturi pe obligațiuni în 2018 și 2019. Când pandemia a pus pe pauză activitatea companiilor la începutul acestui an, strategii chinezi s-au grăbit inițial să evite un nou val de plăți neonorate.

Odată cu scurgerea anului, defaulturile din sectorul privat au părut să se restrângă, însă lista companiilor de stat cu probleme a crescut, în pofida semnelor de redresare economică. Această nouă sursă de risc a tulburat piețele de credit chineze, determinând un accent reînnoit pe disciplină financiară și toleranță zero la nereguli.

Numărul defaulturilor chineze a scăzut cu 20% în primele trimestre ale acestui an grație măsurilor legate de pandemie. Însă aceste măsuri pe termen scurt nu au făcut decât să cumpere timp. Defaulturile au accelerat din nou în S2, iar investitorii anticipau un nou an record. Seria de defaulturi din rândul firmelor cu legături cu statul, considerate multă vreme imune la astfel de probleme din cauza susținerii implicite din partea guvernului, a zdruncinat încrederea investitorilor.

În 2016, majoritatea defaulturilor erau în industrii cu capacitate excedentară, însă în acest an durerea s-a extins la mult mai multe sectoare. În decembrie, Tsinghua Unigroup, un producător major de cipuri, a anunțat că nu va putea plăti dobânda la obligațiuni în dolari de 450 mil. $ după ce a intrat în incapacitate de plată a unei obligațiuni locale în noiembrie.

Faptul că guvernul chinez permite defaulturi în rândul câtorva firme susținute de stat arată că acesta dorește o abordare bazată pe piață, însă într-o manieră ordonată. Autoritățile financiare chineze s-au angajat în noiembrie să adopte o abordare de toleranță zero față de fraudă și alte nereguli pe piața obligațiunilor pentru a-i proteja pe investitori.

Strategii chinezi țin să evite o nouă bulă a datoriilor de genul celei care a apărut după criza financiară din 2008, concentrându-și atenția asupra prevenirii riscurilor. Pe fondul semnelor că autoritățile chineze sunt acum mai dispusă să permită defaulturi, potențialii investitori își reestimează riscurile. În același timp, aceștia au devenit mai sceptici cu privire la raportările financiare ale emițătorilor chinezi.

Cât privește defaultul Tsinghua Unigroup, acesta reprezintă cel mai puternic semnal că investitorii străini nu ar trebui să conteze pe un bailout al unor astfel de companii.

„Va exista o rată în creștere de defaulturi. Bailout-urile sunt puțin probabile în condițiile în care obiectivul Chinei este de a restructura, consolida și elimina firmele de stat în stare de zombie dacă acest lucru nu creează riscuri sistemice“, arată Andrew Chan, analist pentru Bloomberg Intelligence.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu