Igna Construct, o companie de construcții din Oradea, deținută de Cristian Radu Igna, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 67 de milioane de lei, în creștere cu 55% față de anul precedent. Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, compania a avut un profit de 2,6 milioane de lei și un număr mediu de 78 de angajați.Reprezentanții companiei nu au răspuns solicitării ZF referitoare la evoluția businessului în 2019 și 2020 și planurile pentru perioada următoare.
Conform datelor de pe site-ul propriu însă, Igna Construct are în portofoliu lucrări realizate de-a lungul timpului pentru companii precum Pelican Impex (spitalul Pelican din Oradea), CTP (halele de producție CTPark Bucharest), VPK Packaging (extinderea unei hale de producție), Selgros România (instalații pentru magazinele din Oradea și Arad), Bosch România (instalații pentru fabrica din județul Cluj) sau Nutrientul.
0 comments :
Trimiteți un comentariu