Curtea Europeană de Justiție a stabilit, respingând un apel introdus de Volkswagen, că producătorul auto german se face vinovat de înșelăciune în testele de poluare pentru mașinile sale prin instalarea unor „dispozitive de manipulare“. Decizia dă noi dimensiuni scandalului Dieselgate în care s-a afundat VW, companie susținută și pentru care au făcut lobby numeroși politicieni, unii cu funcții foarte înalte precum un președinte al Germaniei, un cancelar și un vicecancelar.În toama trecută, parlamentul german a lansat o anchetă de amploare privind frauda de aproape două miliarde de euro care a adus la faliment uriașul procesator de plăți și furnizor de servicii financiare Wirecard pentru a afla de ce autoritățile germane nu au reușit să detecteze neregulile. Un punct de interes este legătuta dintre companie și foști și actuali politi-cieni care au făcut lobby pentru ea. Un politician cu astfel de legături este un fost ministru al apărării, Karl-Theodor Zu Guttenberg, care s-a apărat spunând că Wirecard a înșelat pe toată lumea.
Zilele acestea, dezbaterile privind activitățile de lobby au fost încinse de revelațiile că o foarte tânără stea politică din partidul cancelarului Angela Merkel care a făcut lobby pentru un start-up american s-ar putea să se fi ales cu foloase materiale în urma acestei activități. Politicianul se numește Philipp Amthor și are 27 de ani.
De altfel, scena politică germană este zguduită periodic de scandaluri cu politicieni sau foști demnitari care-și folosesc influența în folosul unor companii. Unul dintre numele cu greutate date adesea ca exemplu este Gerhard Schröder, fost cancelar care a trecut prin boardul Volkswagen pentru a ajunge în poziții înalte la companiile ruse Gazprom și Rosneft. Gazprom contruiește în prezent alături de companii germane un gazoduct care aduce gaze naturale direct din Rusia în Germania. Proiectul este protejat de guvernul de la Berlin și i se opun puternic SUA și țări precum Polonia și Ucraina.
În cazul zu Guttenberg, acum președinte al firmei de consiliere Spitzberg, și Wirecard, parlamentarii germani sunt interesați în principal de o întâlnire dintre acesta și cancelarul Merkel din septembrie anul trecut, scrie Financial Times. Fostul ministru a amintit atunci de Wirecard, spunând că Spitzberg o consiliază în privința achiziției unei companii de plăți din China, Allscore Financial.
Pentru încheierea afacerii era nevoie de aprobări din partea instituției de reglementare din Germania și a băncii centrale chineze, iar zu Guttenberg i-a cerut lui Merkel ajutor. Wirecard, ale cărei acțiuni făceau până nu demult parte din indicele DAX, a recunoscut în iunie că îi lipsesc din conturi 1,9 miliarde de euro în cash. Într-o săptămână, afacerea s-a prăbușit lăsând lumea înmărmurită și multe semne de întrebare.
Nereguli la companie au fost semnalate de mult de Financial Times, dar presa și instituțiile de control din Germania tindeau să ia partea companiei germane. Între timp s-a descoperit că întregul model de afaceri al acesteia se baza pe fraudă. Zu Guttenberg le-a spus parlamentarilor că a fost luat „complet prin surprindere“ de prăbușirea Wirecard. În cazul Philipp Amthor, revista germană Der Spiegel a scris în vara trecută că politicianul a fost membru în boardul director al start-up-ului american de inteligență artificială Augustus Intelligence și că a efectuat trei călătorii în legătură cu AI, la New York, în Costa Rica și la St Moritz, în Elveția.
Un organism de anchetă al parlamentului a lansat o investigație pentru a afla cine a plătit pentru excursii. De asemenea, tânărul politician a primit 2.817 de opțiuni de acțiuni de la AI pe care nu le-a raportat ca venit suplimentar, ceea ce nu contravine legii germane.
Obligativitatea apare doar dacă opțiunile sunt vândute pentru profit.
Nici poziția din structura de conducere a AI nu este ilegală atât timp cât aceasta nu impiedică desfășurarea activității de parlamentar. Însă parlamentarilor li se interzice să-și folosească mandatul politic pentru folosul financiar personal, iar Der Spiegel arată că Amthor a trimis scrisori către Ministerul Economiei cerând „sprijin politic“ pentru start-up-ul american.
Cazul a fost de natură să înrăutățească percepția publicului despre politicul german, notează Deutsche Welle. Însă scandalul Amthor este unul mărut în comparație cu Dieselgate și legăturile dintre politic și industria auto pe care acesta le-a adus în discuție. Merkel a aflat încă de la începutul carierei sale politice că atacarea intereselor constructorilor auto este riscantă, scrie Reuters. Era în primăvara anului 1995 când noul ministru al mediului încerca să-și convingă guvernul să sprijine un nou set de reguli antipoluare care includeau limite de viteză și restricții de circulație vara. Însă Matthias Wissmann, ministrul transporturilor și politician cu legături puternice cu industria auto, a jurat să se împotrivească oricărei încercări de a limita viteza pe Autobahn. Planul lui Merkel a fost spulberat.
Între timp, Merkel a ajuns la al patrulea mandat de cancelar, iar Wissmann...la șefia Verband der Automobilindustrie (VDA), cel mai puternic grup de lobby pentru industria auto. Wissmann a plecat de acolo în 2018, iar organizația se pare că i-a abordat pentru a-l înlocui pe Günther Oettinger, fost comisar european și susținător activ al industriei, și pe Sigmar Gabriel, fost ministru de externe și vicecancelar. Ambii au refuzat.
La conducerea VDA a ajuns Hildegard Mueller, fost politician conservator și lobbyist pentru companiile de utilități. În calitate de cancelar, în vara și toamna anului 2013 Merkel a făcut cu succes presiuni asupra Comisiei Europene pentru retragerea unui acord despre reducerea emisiilor de CO2. Predecesorul ei, Gerhard Schröder, este pe o listă lungă de politicieni care au avut poziții în boardul VW, a cărui structură unică oferă landului Saxonia de Jos 20% din acțiunile companiei și rezervă un loc în board pentru guvernatorul landului, poziție pe care Schröder a deținut-o înainte să devină cancelar în 1998, potrivit The New York Times. Sigmar Gabriel i-a urmat lui Schröder la conducerea Saxoniei de Jos. După aceea, Christian Wulff, alegerea lui Merkel pentru funcția de președinte al Germaniei, a stat în board-ul VW. Michael Jansen, un personaj care a condus biroul lui Merkel de la Partidul Creștin Democrat timp de patru ani, a devenit în 2015 principalul reprezentant la Berlin al VW.
Conexiunile dintre politicienii și industria auto nu se limitează la VW. Eckart von Klaeden, oficial de top în cancelaria lui Merkel, a devenit lobbyistul principal al Daimler la Berlin în 2013. El i-a urmat lui Martin Jäger, purtător de cuvânt al fostului ministru de finanțe Wolfgang Schäuble. Thomas Steg, tot purtător de cuvânt, dar pentru Schröder și Merkel, a fost numit lobbyist principal pentru VW în 2011. „Este vorba de lăcomie, pentru faimă, pentru recunoaștere“, spunea Schäuble în urmă cu câțiva ani despre scandalul Diesegate, izbucnit în 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu