Informația a devenit noul petrol în era digitală. „S-ar putea să nu te îmbogățești folosind toate informațiile disponibile, dar cu siguranță vei deveni sărac dacă nu o faci“

Știrea a fost publicată miercuri, 2 decembrie 2020, 00:57 în categoria

Informaţia a devenit noul petrol în era digitală. „S-ar putea să nu te îmbogăţeşti folosind toate informaţiile disponibile, dar cu siguranţă vei deveni sărac dacă nu o faci“ Scandalul colectării de date personale Cambridge Analytica-Facebook, care a costat la un moment dat platforma de socializare peste 100 de miliarde de dolari din capitalizarea sa, megaafacerea de 44 de miliarde de dolari prin care colosul S&P; Global preia compania de informații și analize de piață IHS Markit - acestea sunt semne că datele au devenit noul petrol în era digitalizării și a serviciilor, ofertelor și publicității trimise cât mai precis la țintă.

„Sunt datele noul petrol?“ se întreba Parla­mentul European la începutul anului, când punea problema suficienței regulilor din domeniul concurenței pentru a ține sub control o economie digitală în dezvoltare rapidă. O mare parte a dezbaterii privește puterea pe care o au giganții de tehnologie și internet - Google, Facebook, Amazon. Aceștia domină fără ascunzișuri piețele online. Este suficientă căutarea unui produs cu ajutorul motorului de căutare al Google pentru ca utilizatorul să fie inundat pe diverse site-uri de oferte bine țintite.

Un cuvânt prins din zbor dintr-o conversație în fața laptopului cu microfonul pornit are același efect. Unele platforme de comerț online oferă sugestii de achiziții în baza căutărilor anterioare, a vârstei, pasiunilor, ținând cont de faptul că utilizatorul are partener sau nu, are copii sau nu.

Scandalul Cambridge Analytica-Facebook, declanșat după ce s-a aflat că firma de consultanță politică britanică Cambridge a colectat datele oferite de milioane de utilizatori Facebook din SUA folosind o aplicație de divertisment, arată cum informațiile personale pot fi utilizate nu doar pentru afaceri, ci și politic - cu ajutorul datelor a fost construit un software puternic de predicție și influențare a alegerii la vot. În funcție de informații, programul alcătuia profile individuale ale votanților americani, astfel mai ușor de țintit cu reclame politice personalizate, după cum notează The Guardian. IBM atrage atenția că datele personale sunt astăzi la fel de prețioase ca aurul și de aceea trebuie protejate. Uniunea Europeană încearcă să protejeze datele personale de abuzuri prin introducerea Regulamentului General privind Pro­tecția Informațiilor - celebrul și neînțelesul GDPR.

Firma de audit Deloitte consideră, de asemenea, că datele în general, nu doar cele personale, au devenit aurul secolului XXI. Inovația digitală remodelează modul în care cele mai multe industrii și afaceri funcționează în prezent. Robotica, tehnologia senzorilor pentru realitatea virtuală sau augumentată, internetul lucrurilor, construirea de sisteme de modelare a informației și alte tehnologii considerate disruptive vor transforma piețele. Deloitte prezice că până în 2030 colectarea de date și analiza vor deveni bazele tuturor viitoarelor oferte de servicii și modele de afaceri.

În industria finanțelor, era electronică a început probabil în 1957 când Standard & Poor’s a conectat un computer Datatron la receptoarele de telegraf care aduceau informații de pe Wall Street pentru a lansa un indice calculat continuu al celor mai mari companii din America, scrie Financial Times. Anunțul făcut de S&P; Global la începutul săptămânii că va cumpăra IHS Markit - o binecunoscută companie de analiză financiară din Londra - pentru 44 miliarde de dolari rezumă perfect modul în care informațiile au devenit acum pentru industria financiară ceea ce reprezintă petrolul pentru economia industrizată.

Luați separat, atât S&P; Global, cât și IHS Markit sunt actori mari în sectorul  colectării, rafinării și transmiterii informațiilor care alimentează părți din finanțele moderne.

Primul este jucător de categoria grea în activitatea indicilor bursieri, a ratingurilor de credit și a analizelor pentru sectorul energiei. Cel din urmă se mândrește cu o poziție puternică în analiza pieței datoriilor și a instrumentelor derivate și o serie de cercetări corporative în domenii precum transportul, industria aerospațială și comerțul.

Combinate, companiile ar putea spera să concureze cu imperiul media și de informații al lui Michael Bloomberg, ale cărui terminale scumpe sunt omniprezente pe Wall Street; cu Refinitiv, care este achiziționat de London Stock Exchange pentru

27 mi­liarde dolari; și cu competitori mai noi, precum Intercontinental Exchange, proprietarul Bursei din New York, care a cumpărat Interactive Data pentru 5,2 miliarde de dolari în 2015 și Ellie Mae pentru 11 miliarde de dolari la începutul acestui an.

„Rafinarea, prelucrarea și gestionarea datelor folosind tehnologia pentru a spori viteza și puterea de procesare, iar apoi punerea instrumentelor în mâinile celor ce iau deciziile sunt ceea ce face din cineva o forță în era informației“, spune Doug Peterson, directorul executiv al S&P; Global. Informațiile au fost întotdeauna esențiale pentru funcționarea instituțiilor financiare, indiferent dacă este vorba de o bancă privată elvețiană, un manager de averi din Boston sau o bancă de investiții din City of London. Jack Treynor, un expert în finanțe din anii 1960, a spus odată că „s-ar putea să nu te îmbogățești folosind toate informațiile disponibile, dar cu siguranță vei deveni sărac dacă nu o faci“. Fostul director executiv al Citicorp, Walter Wriston, a observat ulterior că „informațiile despre bani au devenit aproape la fel de importante ca banii în sine“. Apariția inteligenței artificiale, a cloud computing-ului și a digitalizării vastelor câmpuri ale industriei globale înseamnă că se face mai mult cu mai multe date decât oricând. Robert Iati, director la Burton-Taylor International Consulting,  spune că „datele se aseamănă cu țițeiul prin faptul că acum sunt omniprezente și ieftin de achiziționat și stocat. Ține mai mult de cât de inteligente sunt analizele“.

Comisioanele pentru datele financiare brute sunt sub presiune aproape peste tot, însă, odată cu consolidarea companiilor și avansarea de-a lungul lanțului valoric, investitorii îi recompensează pe cei mai mari cu evaluări din ce în ce mai bune.

Larry Tabb, analist de top la Bloomberg Intelligence, apreciază că „având în vedere presiunile tarifare cu care se confruntă industria, doar cei mai mari jucători vor supraviețui și prospera.“

Cumpărarea IHS Markit catapultează S&P; Global în rândul celor mai mari furnizori de date financiare și analize. Cu toate acestea, piața este în continuare dominată de Bloomberg și Refinitiv, acesta din urmă fiind rezultatul scindării diviziei de date și analize de Thomson Reuters în 2018. În 2019, aceștia ocupau 21% și, respectiv, 33% dintr-o piață care a produs atunci venituri de aproape 32 de miliarde de dolari. Combinate, S&P; Global și IHS Markit au controlat doar aproximativ 8%. Cu toate acestea, analiștii cred că mariajul lor are ca scop mai mult la consolidarea prezenței în anumite nișe specifice, decât atacarea directă a Bloomberg și Refinitiv. „Ultimele două decenii au însemnat urmărirea celor doi monștri, dar pentru a-i învinge trebuie să vânezi datele viitorului“, a spus Robert Iati, de la Burton-Taylor International Consulting. Instituțiile financiare sunt cei mai mari clienți ai S&P; Global și ai rivalilor săi majori. Cu toate acestea, unii directori din industrie cred că așa-numitele date „alternative“ - reziduurile digitale produse de o economie globală din ce în ce mai interconectată, informații obținute din, spre exemplu răzuirea site-urilor web sau facturile de expediere - vor deveni tot mai importante și dincolo de industria financiară.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu