Jean Pierre Mustier, bancherul francez care conducea grupul italian UniCredit, prezent și în România, a plecat pe neașteptate din poziția de CEO

Știrea a fost publicată marți, 1 decembrie 2020, 13:42 în categoria

Jean Pierre Mustier, bancherul francez care conducea grupul italian UniCredit, prezent şi în România, a plecat pe neaşteptate din poziţia de CEO Jean Pierre Mustier, bancherul francez de investiții care a fost la conducerea grupului italian UniCredit pentru a repune banca pe linia de plutire după perioada dificilă din criza anterioară, a decis să plece din cadrul grupului după o discuție cu board, potrivit Financial Times.

”Pe parcursul ultimelor luni, a devenit evident că strategia Team 23 - planul de redresare al băncii - și pilonii pe care acesta se bazează nu mai corespund așteptărilor curente ale băncii”, a spus Mustier.

”De aceea, am decis să mă retrag din cadrul grupului după ce mi se va termina mandatul în aprilie 2021, pentru a permite board-ului să elaboreze o nouă strategie”, a adăgaut bancherul francez.

Acțiunile UniCredit au scăzut cu 5% pe bursă după anunț.

UniCredit are o prezență importantă în România, fiind a 5-a bancă din sistem după profit.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu