luni, 21 decembrie 2020

JLL: Bucureștenii nu mai vor să lucreze exclusiv la birou: 65% vor hibrid, iar 26% doar acasă. Efectele acestei schimbări de comportament se văd deja pe piața rezidențială

JLL: Bucureştenii nu mai vor să lucreze exclusiv la birou: 65% vor hibrid, iar 26% doar acasă. Efectele acestei schimbări de comportament se văd deja pe piaţa rezidenţială Modelul hibrid între lucrul de acasă și lucrul de la birou este soluția ideală pentru bucureșteni, aproape 65% preferând această variantă, iar efectele se văd deja pe piața rezidențială, o treime dintre locuitorii Capitalei spunând că și-ar dori să poată adăuga la locuinta lor o grădină, iar aproape un sfert ar opta pentru o cameră în plus cu destinația de birou, arată un sondaj realizat compania de consultanță imobiliară JLL în parteneriat cu Storia.ro.

Lucrul integral de acasă este o variantă ideală pentru circa 26% dintre bucureșteni, în timp ce dintre cei care ar dori un model hybrid cei mai multi, respectiv 22% ar opta pentru 3 zile în afara biroului și 2 la birou.

Aproximativ 10% ar prefera să lucreze 4 zile pe săptămână de acasă, în timp ce 22% ar opta pentru 3 zile lucrate de acasă, 20% pentru 2 zile de acasă și 12% pentru o zi de acasă.

Doar 7,6% dintre respondenți au declarat că ar prefera să lucreze numai de la birou.

Restul de 2,6% au optat pentru alte variante.

”Este clar că lucrul de acasă va rămâne o variantă îmbrățișată de tot mai mulți angajatori și preferată de angajați, fie integral, fie printr-un model mixt. Această nouă realitate și-a pus deja amprenta și pe piața rezidențială, iar transformările de pe acest segment vor continua și în perioada următoare. Vedem deja o creștere a cererii pentru locuințe mai mari și de asemenea pentru case în afara orașului. Odată cu continuarea acestui trend, credem că va continua să câștige teren și piața închirierilor în contextul în care cel mai mare accent acum se pune pe flexibilitate și mobilitate”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL România.

Studiul a relevat faptul că aproximativ 53% dintre respondenți nu au lucrat deloc de acasă în ultima perioadă. Aproape 34% au lucrat în medie de acasă 4-5 zile pe săptămâna, 8,4% au lucrat de la domiciliu 2-3 zile pe săptămână, iar aproximativ 5% câte o zi pe săptămână.

În jur de 40% dintre respondeții care au lucrat de acasă au apreciat că pentru ei acest lucru a fost foarte bun, iar peste 28% au afirmat ca a fost bine.

Un procent de 15,6% consideră că lucratul de acasă a fost satisfăcător.

La polul opus, doar 7,8% dintre respondenți s-au declarat nesatisfăcuți de munca de acasă, iar 8% s-au declarat chiar frustrați din acest motiv.

Aproximativ 70% dintre respondenți lucrează în sistemul privat, iar 30% în sistemul public. Cei mai mulți respondenți (11,6%) lucrează în sectorul de IT&C;, urmat de retail/comerț, cu 8,5%, sănătate și asistență socială, respectiv servicii profesionale, ambele cu câte 8,3%.

În cee ace privește tendințele de pe piața rezidențială, după experiența ultimelor luni, cei mai mulți dintre respondenți (33%) și-ar dori să poată adăuga la locuinta lor o grădină.

Aproape 24% ar opta pentru o cameră în plus cu destinația de birou, în timp ce 20% ar prefera o terasă. O cameră pentru joacă sau relaxare ar fi de dorit pentru aproximativ 13%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu