vineri, 18 decembrie 2020

MedLife, raliu la bursă: acțiunile urcă cu 6% la un nou maxim istoric pe un rulaj de tranzacționare de 621.000 de lei, fiind cele mai căutate vineri dimineață

MedLife, raliu la bursă: acţiunile urcă cu 6% la un nou maxim istoric pe un rulaj de tranzacţionare de 621.000 de lei, fiind cele mai căutate vineri dimineaţă La ora 11:30 acțiunile furnizorului de servicii medicale private MedLife (M), incluse în structura indicelui principal BET, se apreciază cu 6,23% la 54,6 lei și ating astfel maximul istoric, arată datele de la bursă. La acest preț, capitalizarea companiei antreprenoriale este de 1,2 miliarde de lei.

Lichiditatea pe acest emitent este la ora redactării acestei știri de 621.000 de lei, fiind cea mai ridicată de la bursă.

Ieri MedLife a anunțat o nouă achiziție, respectiv pachetul majoritar de acțiuni al Pharmachem Distribuție SRL, companie care în 2019 a închis cu afaceri de 83,4 mil. lei și un profit de 481.300 de lei.

De asemenea pe 14 decembrie acționarii MedLife au votat și majorarea capitalului social cu 28 mil. lei prin încorporarea rezervelor, ceea ce înseamnă că fiecare acționar va primi gratuit un număr de cinci acțiuni gratuite.

Fără dinamica de vineri, acțiunile MedLife au un plus 61% de la începutul anului 2020.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu