Premierul britanic Boris Johnson se confruntă în următoarele ore cu alegerea care îi va defini mandatul, întrucât el trebuie să aleagă între condițiile negociate până acum cu Uniunea Europeană sau un Brexit fără acord, potrivit Bloomberg.Decizia vine într-un moment foarte dificil pentru guvernul britanic, în condițiile în care se confruntă și cu noua mutație a coronavirusului – care le-a determinat pe țările europene să impună restricții de călătorie și a aruncat cea mai mare parte a Angliei în lockdown.
Mai sunt doar câteva zile până când Marea Britanie iese oficial din piața unică și din uniunea vamală în data de 31 decembrie. Încă nu este clar care va fi decizia lui Boris Johnson, în contextul în care blocul european a refuzat să mai prelungească negocierile.
Sursele din apropierea negocierilor citate de presa internațională au subliniat că există o mare posibilitate ca ziua de luni să aducă un acord, însă aceleași surse recunosc că există o posibilitate consistentă și ca negocierile să nu ducă la niciun rezultat.
Deși ambele părți văd ziua de Crăciun ca pe un termen limită firesc, oficialii din UE și din Marea Britanie nu au eliminat posibilitatea de a se mai întâlni o dată în ultima săptămână din decembrie, dacă va fi necesar. Cu toate acestea, oficialii europeni susțin că problema actuală nu este una care ține de timp, ci de decizia lui Boris Johnson.
„Obligația pentru următoarele câteva zile este finalizarea acestor negocieri – ceea ce poate fi făcut. Este foarte puțin probabil ca țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Belgia, Irlanda, să sprijine o nouă ofertă a UE, înturcât avem și noi propriile interese naționale, la fel ca Marea Britanie”, a declarat Simon Coveney, ministrul irlandez de externe, citat de radioul RTE.
Premierul Johnson încearcă să câștige anumite puncte în negocieri prin care legiuitorii britanici să considere că s-a ajuns la un acord mulțumitor, întrucât guvernul se bazează pe parlament pentru a primi aprobarea finală în privința acordului.
În timp ce unii dintre dintre legiuitorii din propriul partid l-au îndemnat pe Johnson să se ridice de la masa negocierilor, alții sunt nemulțumiți de modul în care guvernul a gestionat criza generată de pandemie în ultimele luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu