Tokyo, capitala Japoniei, a anunțat că presiunea pusă de evoluția situației epidemiologice asupra sistemului medical este din ce în ce mai mare și a decis trecerea la cel mai înalt grad de alertă din cele patru disponibile, în contextul în care numărul de cazuri noi a crescut cu 822 în ultimele 24 de ore, potrivit Reuters.Un oficial din sănătate a declarat că a devenit dificil pentru spitale să gestioneze cazurile de Covid-19 concomitent cu activitatea obișnuită a spitalelor, declarând alertă „roșie” pentru prima dată.
„Furnizorii de servicii medicale au epuizat toate resursele disponibile. (…) Reducerea numărului de pacienți infectați este singura modalitate de a merge înainte”, a declarat Masataka Inokuchi vicepreședintele Asociației Medicale din Tokyo, în fața unei întâlniri pe tema situației epidemiologice cu Yuriko Koike, guvernatorul capitalei japoneze.
Guvernul metropolitan a anunțat că numărul de cazuri noi înregistrate în 24 de ore a crescut la 822, joi, depășind recordul de 678 de cazuri noi din ziua anterioară.
În urmă cu o lună, Tokyo a crescut la cel mai înalt nivel și gradul de alertă legat de creșterea numărului de cazuri – un subiect privit separat de cel al presiunii puse pe sistemul medical.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu