Studiu Mastercard: Aproape șase din zece europeni spun că vor cheltui mai puțin pentru cadourile de Crăciun și tot atâția preferă producătorii locali, pentru a contribui la redresarea comunităților

Știrea a fost publicată luni, 14 decembrie 2020, 17:07 în categoria

Studiu Mastercard: Aproape şase din zece europeni spun că vor cheltui mai puţin pentru cadourile de Crăciun şi tot atâţia preferă producătorii locali, pentru a contribui la redresarea comunităţilor Șase din zece europeni spun că vor reduce bugetul alocat cadourilor de Crăciun în acest an, după un an cu multe provocări, dar mai mult de jumătate (51%) spun că vor face cadouri mai personalizate, iar 45% vor investi mai mult timp în a le alege sau a le confecționa, arată un studiu Mastercard.

Astfel, anul acesta consumatorii vor să dedice mai mult timp și efort cadourilor, trei sferturi (77%) dintre europeni spunând că 2020 este anul care le-a amintit care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață, în timp ce 1 din 5  declară că este mult mai dornic să ofere ajutor, prin cadourile alese.

Provocările aduse de 2020 i-au făcut pe oameni să fie mult mai grijulii în fiecare zi, chiar și față de cei pe care nu îi cunosc, iar 17% afirmă că au cumpărat cadouri pentru un străin, în semn de susținere pentru cei nevoiași, după un an dificil.

„Pentru mulți dintre noi, Crăciunul va arăta, fără îndoială, foarte diferit în acest an. Sezonul Sărbătorilor de iarnă a fost dintotdeauna o ocazie pentru cumpărături, însă, odată cu provocările din 2020, este emoționat faptul că europenii aleg să dedice mai mult timp, efort și valoare personală cadourilor de Crăciun”, a declarat Mark Barnett, Președintele Mastercard Europe. „Micile afaceri reprezintă coloana vertebrală a economiei europene, așa că achizițiile locale vor face o mare diferență anul acesta, atât pentru comunitate, cât și pentru întreaga economie.”

Aproape jumătate (48%) dintre europeni au cumpărat cadouri pentru a susține o cauză: 1 din 5 (18%) au cumpărat produse pentru a sprijini o asociație caritabilă, 17% au achiziționat cadouri care susțin adopția animalelor de companie, iar 14% au făcut donații direct către o asociație, în numele cuiva. În plus, 19% au declarat că au cumpărat felicitări de Crăciun caritabile anul acesta.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu