Uniprest Instal, o companie din Târgu-Mureș care distribuie instalații de încălzire, controlată de grupul olandez Rensa, estimează venituri 33 mil. euro la finalul anului, în creștere cu 10% față de 2019, în contextul în care investițiile în extiderea rețelei de distribuție și în echipamente au depășit 650.000 de euro anul acesta, potrivit datelor furnizate de oficialii companiei.Astfel, Uniprest Indstal a investit 45.000 de euro într-un depozit de 760 metri pătrați din Deva, care deservește județele Hunedoara și Gorj și 350.000 de euro într-un depozit de 920 metri pătrați în Iași, care deservește orașele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui și, implicit, Iași.
Pe lângă acestea, compania a investit peste 230.000 de euro în parcul auto și în alte echipamente.
”Chiar dacă anul acesta a fost unul dificil, regiunea Moldovei a fost în creștere și nu am dorit să ne amânăm planurile de dezvoltare. Până la deschiderea depozitului din Iași, zona a fost deservită de depozitul central din Târgu Mureș”, spune Attila Fazakas, Managing Director, Uniprest Instal.
El estimează că în 2021 piața instalațiilor de încălzire va înregistra o scădere pe fondul accentuării sentimentului de nesiguranță și a lipsei de predictibilitate, în contextul crizei sanitare.
”Sentimentul de nesiguranță și lipsa de predictibilitate se vor prelungi și în 2021, când vom avea o piață a instalațiilor în scădere, cauzele principale fiind amânarea proiectelor de construcții rezidențiale, dar și industriale, și scăderea numărului de tranzacții imobiliare”, adaugă Attila Fazakas.
Povestea companiei a început în 2009, în perioada de imediat după criza declanșată în 2008. Inițial, a fost o firmă antreprenorială din Târgu-Mureș, născută dintr-o oportunitate locală, care, ulterior, a fost preluată de grupul olandez Rensa, fondat în 1953, și în continuare o afacere de familie.
0 comments :
Trimiteți un comentariu