În contextul pandemiei, reticența și rușinea românilor de a apela la serviciile de sănătate mintală sunt în scădere, companii din tot mai multe domenii de activitate integrând în pachetele de beneficii pentru angajați diverse soluții care să îi ajute pe aceștia să scape de stres și anxietate.Românilor le este în general rușine să apeleze la servicii de sănătate mintală și de wellbeing, chiar și în momentul în care acestea sunt furnizate online, sunt puse la dispoziție și plătite de angajator. Însă, pe fondul crizei medicale și al măsurilor de distanțare socială, impuse în urma pandemiei de COVID-19, atât cererea, cât și numărul de soluții dedicate acestei zone au crescut, astfel că și investitorii caută oportunități de a-și plasa banii în asemenea proiecte, au declarat reprezentanți ai mediului de business, fondatori de startup-uri și investitori în cadrul videoconferinței ZF IT Generation. Ce soluții au start-up-urile tech de wellbeing și sănătate pentru stresul provocat în companii de lucrul forțat de acasă?, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Banca Transilvania, Telekom și casa de avocatură Stratulat Albulescu.
„Se observă un interes crescut din partea investitorilor pe zona de soluții de wellbeing. Fondurile de investiții caută startup-uri în această zonă. Este adevărat că în utlimele luni au apărut multe soluții în această zonă de sănătate dedicate angajaților, dar sunt rare cele care chiar oferă programe relevante, care au tracțiune pe termen lung și care atrag investiții. Mai multă tracțiune în zona aceasta nu ar strica“, a spus Silviu Stratulat, managing partner al casei de avocatură Stratulat Albulescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu