Vor putea economiile UE crește suficient de puternic pentru a-și plăti munții de datorii?

Știrea a fost publicată luni, 7 decembrie 2020, 03:02 în categoria

Vor putea economiile UE creşte suficient de puternic pentru a-şi plăti munţii de datorii? Pandemia de coronavirus pune sub presiune sustena­bilitatea unor economii europene, determinându-i pe unii să susțină că creșterea economică și susținerea monetară venită din partea BCE nu vor fi suficiente și că datoriile publice ar trebui renegociate, scrie Euractiv.

UE se chinuie să depășească cea mai profundă criză din istoria sa de șapte decenii, criză care a erodat creșterea economică și a trimis datoriile publice la niveluri record.

În ultima criză financiară, datoria publică din UE (fără UK) a crescut cu 20 de puncte la 86,6% din PIB. Cu niveluri încă ridicate ale datoriilor din criza anterioară, datoria publică la nivelul UE este așteptată să urce cu 15 puncte în acest an până la 95% din PIB.

Această povară va fi îndeosebi una grea pentru mai multe țări, ridicând semne de întrebare privitoare la sustenabilitatea economiilor acestora pe termen mediu și lung, avertiza Comisia Europeană la începutul lunii noiembrie.

Economiștii sunt de acord că datoria publică este sustenabilă atâta vreme cât economiile cresc peste costurile finanțării datoriei, un scenariu posibil grație intervențiilor BCE.

Țările cu probleme pot conta pe susținerea BCE. Angel Talavera de la Oxford Economics arată că „BCE nu este așteptată să majoreze dobânzile în viitorul apropiat“ având în vedere tendința inflației. „Datoriile ridicate sunt o problemă pe care va trebui s-o abordăm în cele din urmă, însă nu deocamdată“, potrivit acestuia.

„Creșterea este singura soluție credibilă și sănătoară“, susține Maria Demertzis, director adjunct al think tank-ului Bruegel.

Chiar dacă BCE își va menține stimulentele monetare pe termen mediu, unele voci argumentează că creșterea nu va fi suficientă pentru a surmonta volumul uriaș de noi datorii.

Angel Talavera de la Oxford Economics este mai preocupat de datoriile private decât de nivelul celor publice din cauza riscului de defaulturi și potențialul impact asupra sectorului bancar.

Pandemia a afectat puternic companiile, în special pe cele din sectoarele de turism, restaurante și retail. Companiile au rămas pe linia de plutire grație măsurilor adoptate de guverne.

„Garanțiile guvernamentale pentru credite și moratoriile privind falimentele au evitat un val pe scară largă de defaulturi în rândul companiilor nonófinanciare, însă un număr important de firme ar putea fi obligate să depună cerere de protecție împotriva falimentului dacă măsurile vor fi retrase prea curând sau în cazul în care condițiile de creditare bancară se înăspresc“, avertiza BCE într-un raport recent.

Demertzis de la Bruegel crede că lecția din criza trecută este că „cu cât datoriile private sunt restructurate mai rapid, cu atât va fi mai bine pentru toate părțile“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu