ZF 15 minute cu un antreprenor. Un proiect ZF și First Bank. Antoniu Nițu, Aerotravel: Vom încheia anul cu 25% din vânzările din 2019, iar acest lucru se datorează faptului că am avut un început de an foarte bun

Știrea a fost publicată marți, 22 decembrie 2020, 04:42 în categoria

ZF 15 minute cu un antreprenor. Un proiect ZF şi First Bank. Antoniu Niţu, Aerotravel: Vom încheia anul cu 25% din vânzările din 2019, iar acest lucru se datorează faptului că am avut un început de an foarte bun Cererea pentru destinațiile exotice este destul de mare, mai ales pentru Maldive și Zanzibar, iar zborurile charter către aceste destinații au contribuit semnificativ la creșterea vânzărilor.

Antoniu Nițu, acționar și director general al Aerotravel, afirmă că agenția de turism va încheia anul cu afaceri la 25% din nivelul din 2019, iar asta pentru că începutul de an a fost foarte bun. Lunile ce au urmat însă au pus pe pauză o bună parte din călătoriile de business și de leisure, acest sector fiind printre cele mai lovite de pandemia de COVID-19.

„Estimăm că acest an se va termina cu 25% din vânzările brute ale anului trecut și asta numai datorită faptului că am avut un început de an extraordinar. În ianuarie vânzările erau cu 26% mai mari față de aceeași lună din 2019“, spune Antoniu Nițu, fondatorul Aerotravel, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem ca economia să funcționeze în continuare?, un proiect ZF și First Bank.

Pentru sărbătorile de iarnă din acest an, agenția de turism are pregătite pachete de călătorii în orașele din România, astfel că prețurile încep de la 150 de euro/persoană în perioada Crăciunului și ajung la 200 euro/persoană în perioada Revelionului. Pe lângă destinațiile interne, Aerotravel are și pachete de călătorii în afara țării, în destinații exotice ca Maldive, Zanzibar sau Republica Dominicană, cu prețuri care pornesc de la 1.800 de euro.

„Este surprinzătoare cererea pentru destinații exotice, sur­prin­zătoare într-un sens pozitiv, avem foarte multe vânzări în Mal­dive sau în Zanzibar. Menționez că aceste vânzări sunt pen-tru pachete gata făcute de către turoperatorii care au pregătit aceste destinații sau pentru pachete pe care le împachetăm ad hoc. În mod sigur, existența unor zboruri charter este un mare plus“, precizează antreprenorul. El adaugă că oamenii își do­resc să călătorească așa cum o făceau în 2019 sau 2018, dar ținând cont de restricțiile impuse de multe țări, se orientează către astfel de destinații exotice unde e permisă intrarea.

Destinațiile exotice erau și în anii trecuți, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, printre preferatele turiștilor, dar anul acesta cererea e mai mare dat fiind că multe destinații de schi sunt închise.

„O parte dintre cei care își făceau vacanțele la schi anul trecut, știm că foarte mulți români își petreceau concediile astfel, se duc către destinații exotice în 2020.“

Antoniu Nițu este de părere că charterele către destinațiile exotice vor exista și în anii următori. El spune că în alte țări aceste zboruri existau de câțiva ani. Astfel, pandemia a reprezentat o oportunitate de introducere a acestor zboruri din România către destinațiile exotice. Totodată, pentru anul viitor, fondatorul Aerotravel speră să fie mai multe zboruri charter către aceste țări, dar și o varietate mai mare a destinațiilor.

„IATA așteaptă anul acesta o pierdere recond în cazul companiilor aeriene. Nici anul viitor din păcate industria nu va ajunge pe plus. În Europa, prognoza făcută de IATA este că traficul de pasageri va ajunge la 44% față de ce era în 2019, vom fi foarte departe“, adaugă Antoniu Nițu.

IATA - Asociația Internațională a Transportului Aerian - estimează faptul că numărul de pasageri va ajunge abia în 2023 la nivelul din 2019, iar în Europa abia în 2024.

„Turismul corporate își va reveni mai greu decât turismul de leisure, lucrul acesta este confirmat de modul în care s-au întâmplat vânzările în acest an. În martie noi am înregistrat o scădere bruscă, adică am pierdut 80% din business în decursul unei luni comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În timpul verii, operațiunile charter au mers mult mai bine decât am fi putut estima și asta s-a datorat interesului pentru vacanțe pe care îl au clienții noștri“, adaugă fondatorul Aerotravel.

Aerotravel este controlat de Mihai Ciprian David, cu un pachet de 85% din acțiuni, în vreme ce Antonio Nițu și Quark Investments dețin restul acțiunilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Miruna Diaconu

0 comments :

Trimiteți un comentariu