Anthony Fauci, principalul epidemiolog al Casei Albe, anunță: Noile date arată că vaccinurile anti-COVID sunt mai puțin eficiente împotriva noilor tulpini ale coronavirusului

Știrea a fost publicată luni, 25 ianuarie 2021, 00:47 în categoria

Anthony Fauci, principalul epidemiolog al Casei Albe, anunţă: Noile date arată că vaccinurile anti-COVID sunt mai puţin eficiente împotriva noilor tulpini ale coronavirusului O serie nouă de date arată că vaccinurile anti-COVID-19 care se găsesc în prezent pe piață nu sunt la fel de eficiente împotriva unora dintre noile tulpini ale coronavirusului, spune Dr. Anthony Fauci, principalul expert epidemiologic din SUA, conform CNBC.

Noile variante ale virusului SARS-CoV-2 din Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia se transmit mult mai rapid decât tulpinile anterioare, însă nu prezintă un nivel mai ridicat de mortalitate.

Rezultatele preliminare ale unor studii arată că noua variantă descoperită în Africa de Sud, cunoscută drept 501Y.V2, poate evita anticorpii generați de tratamentele pentru virusul SARS-CoV-2 și ar reduce eficiența vaccinurilor. Totuși, rezultatele trebuie analizate pentru a se confirma teoria.

De asemenea, Fauci a declarat că, deși tratamentele nu sunt la fel de eficiente, pot oferi în continuare un grad semnificativ de protecție, fapt ce reconfirmă importanța vaccinurilor în ceea ce privește terminarea pandemiei.

„Urmărim cu atenție varianta din Africa de Sud, despre care credem că prezintă mai multe semne de îngrijorare, însă nu considerăm că reprezintă un lucru pe care nu îl putem controla”, a adăugat epidemiologul.

Între timp, un studiu realizat de cercetătorii Pfizer și BioNTech arată că vaccinul pe care l-au dezvoltat are toate șansele să fie la fel de eficient împotriva tulpinii descoperite în Regatul Unit.

„Sunt destul de optimistă cu privire la modul în care vor dispărea aceste noi variante. M-aș putea înșela. Am putea găsi din ce în ce mai multe tulpini, iar vaccinul ar deveni mai puțin potent, însă rămân în continuare optimistă”, a declarat Dr. Rochelle Walensky, directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlarea Bolilor din SUA (CDC).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu