Ce plănuiește Arabia Saudită pentru Neom, proiectul de 33 de ori mai mare decât New York-ul: Un oraș liniar de 170 km, fără mașini, șosele sau emisii de carbon, cu 1 milion de locuitori

Știrea a fost publicată luni, 11 ianuarie 2021, 19:17 în categoria

Ce plănuieşte Arabia Saudită pentru Neom, proiectul de 33 de ori mai mare decât New York-ul: Un oraş liniar de 170 km, fără maşini, şosele sau emisii de carbon, cu 1 milion de locuitori Arabia Saudită vrea să construiască un oraș liniar, fără mașini, șosele sau emisii de carbon, în cadrul proiectului gigant cunoscut drept „Neom” – un proiect cu o dimensiune de 33 de ori mai mare decât New York-ul, care ar urma să fie un hub de business și tehnologie pentru epoca post-petrolieră a regatului – a declarat prințul coroanei Mohammed bin Salman, citat de Bloomberg.

Orașul de 170 de kilometri denumit „Linia” va face parte din proiectul Neom, estimat la 500 de miliarde de dolari, iar construcțiile ar urma să înceapă chiar în primul trimestru din acest an.

Un comunicat de presă a descris Linia ca fiind o „centură hyperconectată de comunități viitoare, fără mașini, șosele, totul construit în jurul naturii”. Același comunicat susține că Linia va avea 1 milion de rezidenți și va crea 380.000 de locuri de muncă până în 2030. Costurile legate de infrastructura proiectului vor fi cuprinse între 100 și 200 de miliarde de dolari.

Neom este una dintre piesele principale ale planului prințului moșternitor de a diversifica economia celui mai mare exportator de petrol din lume. Anunțat inițial în 2017, proiectul ar urma să se întindă pe aproape 26.000 km pătrați și va fi situat în nord-vestul țării. Neom este descris ca un viitor hub de business și tehnologie.

Cu toate acestea, proiectul a fost întâmpinat cu scepticism și cu o anumită doză de opoziție, inclusiv din partea rezidenților din zonă care sunt forțați să își mute domiciliul pentru a face loc noului proiect.

Analiștii se întreabă dacă acest plan este realistic și dacă poate atrage investițiile necesarii dezvoltării, într-o regiune în care s-au conturat deja hub-uri de transporturi și business în Dubai, Abu Dhabi și Qatar.

„Fundația investiției în Linia va veni din sprijinul de 500 de miliarde de dolari agregat de guvernul saudit, Fondul de Investiții Publice și o serie de investitori globali care se vor alătura pe un orizont de 10 ani” a declarat Mohammed bin Salman în fața jurnaliștilor.

Nicio călătorie în interiorul Liniei nu ar trebui să dureze mai mult de 20 de minute, întrucât orașul va fi construit cu un sistem de tranzit ultra-rapid, conform declarațiilor publice.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu