Cu forță brută, China a ieșit câștigătoare din criză și accelerează spre poziția de cea mai mare economie la nivel mondial. Ponderea Chinei în economia lumii a ajuns la 14,5%, iar în 2028 va depăși SUA. Dar este departe de a deveni și liderul lumii

Știrea a fost publicată marți, 19 ianuarie 2021, 01:52 în categoria

Cu forţă brută, China a ieşit câştigătoare din criză şi accelerează spre poziţia de cea mai mare economie la nivel mondial. Ponderea Chinei în economia lumii a ajuns la 14,5%, iar în 2028 va depăşi SUA. Dar este departe de a deveni şi liderul lumii China accelează când alte economii mari se afundă într-o nouă recesiune, iar acest lucru îi aduce un rol mai mare în economia, comerțul și investițiile mondiale. Cu toate acestea, China pare mai degrabă un câștigător decât un lider.

Economia chineză, a doua ca mărime din lume, a crescut anul trecut, cu 2,3%, cel mai lent ritm din ultimele patru decenii. Pentru o națiune mare în plină dezvoltare, un astfel de ritm echivalează cu o recesiune, însă pe hârtie China rămâne singura economie de importanță globală care a evitat recesiunea în anul pandemiei. Spre comparație,

PIB-ul global s-a comprimat cu 4,2% în 2020, potrivit estimărilor Băncii Mondiale. În trimestrul patru,

PIB-ul chinez și-a depășit chiar și ritmul de creștere de dinainte de pandemie, cu un avans anualizat de 6,5%.

Astfel, ponderea economiei Chinei în cea mondială a ajuns la 14,5% cu doi ani mai devreme decât s-a presupus inițial. Iar analiștii se așteaptă ca PIB-ul să urce cu peste 8% anul acesta, mai rapid decât toți concurenții principali, scrie Bloomberg.

China este pe drumul cel bun spre a depăși SUA, în prezent cea mai mare economie a lumii, în 2028, cu doi ani mai devreme decât s-a estimat anterior, spune Homi Kharas, cercetător la Brookings Institution. Modul în care China își revine din pandemie îi permite economiei sale să conveargă cu cea a SUA în cel mai rapid ritm de până acum.

PIB-ul chinez reprezenta 71,4% din cel american în 2020. De asemenea, ponderea Chinei în comerțul global a crescut datorită exporturilor de produse care au legătură cu pandemia. Deja cel mai mare exportator al lumii, livrările Chinei pe piețele externe s-au majorat cu 3,6% în 2020, potrivit datelor oficiale. Aceasta în condițiile în care comerțul mondial s-a comprimat probabil cu 5,6%, arată estimările ONU.

În pandemie este probabil ca economia chineză să fi redevenit principala destinație pentru investiții străine, titlu pierdut în fața SUA în 2015. Investițiile străine au atins peste 129,5 miliarde de dolari de la începutul anului trecut și până în noiembrie, ușor peste nivelul de anul trecut. La nivel global, investițiile s-au diminuat, probabil, cu 30-40% în 2020. Topul Fortune Global 500 al celor mai mari companii din lume în funcție de venituri cuprinde acum mai multe companii din China decât din SUA (124 față de 121).

Progresul Chinei în pandemie se simte și la nivel social. Astfel, China a ajuns să reprezinte un sfert din clasa de mijloc a lumii, un prag „care ar fi fost atins abia peste doi ani dacă n-ar fi fost pandemia de COVID-19“, a spus Kharas. Volkswagen și General Motors au continuat anul trecut să vândă mai multe mașini pe piața chineză de cât pe cele de origine. Starbucks intenționează să deschidă circa 600 de cafenele noi, în timp ce Nike a raportat pentru prima dată vânzări în China de două miliarde de dolari pentru trimestrul încheiat în noiembrie. Rețeta acestui „succes“ este binecunoscută.

Guvernul de la Beijing practic a înghețat economia de 15.000 de miliarde de dolari în fabruarie. A folosit forța brută pentru a izola orașe și provincii și bloca oamenii în carantină, arată The New York Times. Beijingul a apelat la același set de unelte primitive pentru a reporni economia. A obligat fabricile să se redeschidă și băncile de stat să acorde împrumuturi. Companiile de stat au primit ordin să-și reia activitatea. Acum, guvernul subvenționează noi rute feroviare și fabrici.

O companie de stat, un concurent al Boeing și Airbus, intenționează să investească trei miliarde de dolari în 22 de proiecte mari de construcții. Revenirea Chinei îl are în rolul principal pe muncitorul de rând. Acolo, pârghiile statului sunt cele mai eficiente la repornirea fabricilor mari sau a proiectelor de construcții gigantice. Guvernul se concentrează de mult timp pe a ține mulțumită clasa muncitoare, de teama turbulențelor care influențează politicile în SUA și Europa.

China a ieșit câștigătoare din actuala criză, dar nu este un lider, crede Daniel Moss, comentator la Bloomberg. China trage după ea, în ascensiunea ei, întreaga economie globală. Dar are propriile probleme. Stimulul uriaș desfășurat în timpul crizei financiare globale a contribuit la accelerarea re­dre­sării, dar le-a lăsat afacerilor chineze o mare povară de datorii. Prea multă exuberanță riscă acum să creeze o fre­nezie a împrumuturilor care s-ar putea termina prost; un val de defaulturi în rândul unor companii mari a izbit piețele la sfârșitul anului trecut.

China poate fi recunoscătoare că Rezerva Federală americană a preluat conducerea în stimularea expansiunii monetare în întreaga lume, reducând ratele dobânzilor la zero, reluând relaxarea cantitativă, deschizând în străinătate accesul la dolari și clarificând faptul că o înăsprire a politicii monetare este la câțiva ani depărtare.

Această putere brută este atât un avantaj imens pentru SUA, cât și o povară pentru Fed. La fel ca restul economiei globale, China beneficiază de piețe prospere și de condiții financiare laxe fără a face prea mare efort. China merită pe bună dreptate laude pentru performanța sa, iar economia mondială ar fi într-un loc mult mai rău fără rezistența ei.

Este posibil ca economia chineză să o depășească în curând pe cea americană, însă nu va fi câinele conducător al atelajului. Un PIB în plină expansiune nu va schimba acest lucru. Chiar și cu actuala creștere de după pandemie unele probleme sunt evidente. Economia a crescut, dar cheltuielile consumatorilor s-au dus în jos, iar prudența lor ar putea persista pentru că pandemia a reieșit la suprafață în mai multe orașe. Economia încă se bazează în principal pe producție și mai puțin pe inovații și servicii. Legiuni de absolvenți de facultate au probleme în a-și găsi un loc de muncă pe măsura pregătirii lor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu