România a fost una dintre cele mai active piețe din regiunea Europei Centrale și de Est în privința fuziunilor și achizițiilor din sistemul bancar între 2019 și septembrie 2020, cu trei tranzacții, la fel ca și Cehia, dar sub țările baltice și Serbia, conform celei mai recente ediții a studiului Deloitte CEE Banking M&A;, efectuat în 16 țări.Tranzacțiile derulate pe plan local au vizat preluarea de către Olimpiu Bălaș a 63% din Banca Comercială Feroviară, achiziționarea de către EximBank România a 99% din Banca Românească și preluarea de către J.C. Flowers a 100% din Bank Leumi România. Conform Deloitte, sectorul financiar a fost printre cele mai active anul trecut după numărul de tranzacții.
„La debutul crizei generate de COVID-19, sectorul bancar românesc era solid în comparație cu media la nivelul UE în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului, lichiditatea și gradul de acoperire cu provizioane a expunerilor neperformante. Adevăratele efecte ale crizei vor fi vizibile abia începând cu raportările financiare pentru 2020 și cu siguranță vor lăsa urme asupra profitabilității sistemului și a ratei de portofolii neperformante. Este de așteptat ca tendința de consolidare din România să ia amploare din cauza contextului generat de pandemie și a faptului că peste 70% din activele bancare locale sunt deținute de grupuri bancare străine, așadar sunt strâns legate de tendințele europene”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.
În opinia analiștilor, criza generată de COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar din Europa Centrală și de Est (ECE) în următorii ani, în condițiile în care băncile mici riscă să nu treacă cu bine peste provocările legate de profitabilitate și de capital.
Cel mai mare număr de tranzacții din regiune a fost înregistrat în statele baltice (șase tranzacții), urmate de Serbia (patru tranzacții) și Cehia (trei tranzacții, la fel ca în România) între 2019 și septembrie 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu