Răzvan Raț, director general adjunct al BRK Financial Group, intermediar de top 10 la bursa românească și singurul listat, se așteaptă la rezultate anuale bune la companiile care s-au prezentat bine la nouă luni din 2020, precum Electrica, Transelectrica, TeraPlast, Nuclearelectrica, Conpet și BRD, și consideră că dividendele în unele cazuri ar putea fi mai mari ca sume brute comparativ cu 2019.„Mă aștept în continuare la rezultate anuale bune la societățile care au confirmat la nouă luni din 2020. Aici cred că putem include Electrica, Transelectrica, TeraPlast, Nuclearelectrica, Conpet și BRD. La Electrica și Transelectrica, profitul pentru întreg anul 2020 va fi cel mai probabil dublu față de 2019“, spune Răzvan Raț.
„Dacă luăm în calcul o rată de distribuție undeva spre 80% în cazul Electrica și 60% la Transelectrica, automat dividendele plătite vor crește ca și sume brute comparativ cu anul anterior. Companiile puternic afectate de COVID-19 precum Sphera sau cele din domeniul hotelier nu cred că vor distribui dividende, ba poate chiar vor încerca să atragă finanțare prin intermediul pieței de capital. Aici ar fi și excepții în cazul societăților care au reușit să înstrăineze unele active imobiliare și atunci ar putea să distribuie dividende din banii încasați.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu