Guvernul francez nu este de acord cu vânzarea Carrefour, după ce canadienii de la Couche-Tard au pus pe masă 20 de miliarde de dolari

Știrea a fost publicată joi, 14 ianuarie 2021, 16:27 în categoria

Guvernul francez nu este de acord cu vânzarea Carrefour, după ce canadienii de la Couche-Tard au pus pe masă 20 de miliarde de dolari Oferta canadienilor de la Alimentation Couche-Tard de a cumpăra întregul lanț francez de magazine Carrefour s-a lovit deja de rezistența guvernului francez, ceea ce pune sub semnul întrebării întreaga tranzacție, potrivit Bloomberg.

Pandemia a demonstrat cât de important este pentru țările lumii să controleze aibă control asupra distribuției alimentelor, a subliniat Bruno Le Maire, ministrul Finanțelor din Franța.

Carrefour și alți retaileri au înregistrat o creștere abruptă a cererii în timpul celor mai dure restricții de circulație, întrucât consumatorii au golit complet unele rafturi, precum cele cu făină.

„Din acest punct de vedere, ideea de a vinde Carrefour către un competitor străin – nu este ceva cu care sunt de acord”, a transmis Bruno Le Maire, într-o discuție cu televiziunea France 5.

Acțiunile Carrefour înregistrează o scădere de peste 5% pe bursa din Paris.

În timp ce guvernul are puterea de a bloca în mod oficial această preluare, comentariile ar putea indica, de fapt, că oficialii vor să pună anumite condiții.

Declarațiile lui Le Maire ar putea reprezenta „mai degrabă dorința de a fi invitați la masa negocierilor, în opinia noastră”, a notat Clement Genelot, analist în cadrul Bryan Garnier & Co. El a subliniat că cele două companii nu se suprapun ca activitate.

Gigantul canadian Couche-Tard s-a concentrat până acum pe magazine de proximitate și benzinării, nu pe supermarket-uri. Compania a construit pas cu pas un imperiu prin achiziia unor competitori mai mici, mai întâi în Canada, înainte de a intra în SUA în 2001 și în Europa în 2012.

Recent, compania s-a concentrat pe planurile de dezvoltare pentru regiunile SUA și Asia Pacific, unde a încercat să cumpere Caltex Australia, înainte de a revizui această tranzacție din cauza pandemiei.

O tranzacție cu Carrefour ar aduce o prezență extinsă pentru canadieni în Europa, în contextul în care Carrefour operează peste 2.800 de supermarket-uri și 703 hypermarket-uri. De asemenea, ar aduce o prezență mai mare și în America Latină, întrucât francezii au magazine în Argentina și Brazilia.

Grupul Carrefour are circa 320.000 de angajați la nivel global și este cel mai mare angajator privat din Franța. Retailerul genrează circa jumătate din vânzări în piața din Franța, o țară pentru care preluările cu capital străin ale unor companii-cheie nu este privită cu ochi buni.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu